Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Azerbaidjanul a preluat controlul asupra districtului Lachin, ultimul retrocedat de Armenia

Forţele azere şi-au anunţat intrarea marţi în districtul Lachin, al treilea şi ultimul retrocedat de Armenia, vecin cu Nagorno-Karabah, în conformitate cu acordul pentru încetarea ostilităţilor semnat la 9 noiembrie sub patronaj rus, notează AFP, potrivit AGERPRES.

"Unităţi ale armatei azere au intrat la 1 decembrie în districtul Lachin", a indicat Ministrul Apărării de la Baku într-un comunicat.

Este ultimul din cele trei districte pe care Armenia s-a angajat să le redea Azerbaidjanului conform acordului de încetare a focului de la 9 noiembrie.

Districtul Lachin, ca şi Aghdam retrocedat la 20 noiembrie şi Kalbajar la 25 noiembrie, constituia o zonă tampon care înconjura autoproclamată republică Nagorno-Karabah, populată majoritar de armeni, de la sfârşitul primului război în 1994.

Alte patru districte cu acelaşi rol au fost recucerite de Baku în cele şase săptămâni de lupte intense care au opus cele două tabere de la sfârşitul lui septembrie, soldate cu mai multe mii de morţi.

Citește și: Rusia, ENERVATĂ de anunțul Maiei Sandu privind retragerea trupelor din Transnistria: 'Poate duce la o destabilizare gravă'

Zonă montană acoperită în prezent de zăpezi, districtul Lachin, care se întinde din nord în sud până la Iran, de-a lungul frontierei de est a Armeniei, este cunoscut mai ales pentru culoarul cu acelaşi nume.

Controlat de forţele ruse de pace, acest culoar este singura legătură rutieră dintre Nagorno-Karabah şi Armenia.

content-image

Acordul de încetare a focului de la 9 noiembrie, semnat într-un moment în care situaţia militară era catastrofală pentru Armenia, a consacrat victoria Azerbaidjanului şi i-a acordat importante câştiguri teritoriale.

Acesta a permis, totuşi, supravieţuirea regiunii Nagorno-Karabah, redusă teritorial, şi desfăşurarea a 2.000 de soldaţi ruşi ca forţă de menţinere a păcii.

Sfârşitul ostilităţilor a fost în mare măsură salutat de comunitatea internaţională. Cu toate acestea, Franţa a solicitat Moscovei să elimine anumite "ambiguităţi" din acord, în special cu privire la rolul Turciei, un mare susţinător al Azerbaidjanului şi duşmanul jurat al Armeniei.

Deşi Turcia nu este menţionată nicăieri în acordul de încheiere a ostilităţilor, Ankara a afirmat rapid după semnarea sa că militari turci vor participa la observarea încetării focului de la un centru comun de coordonare cu Rusia în Azerbaidjan.

Cu toate acestea, preşedintele rus, Vladimir Putin, a asigurat că niciun soldat turc nu va fi desfăşurat în Nagorno-Karabah.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.