Senatorul PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că primarii merită să aibă pensii decente, el adăugând că este foarte importantă votarea şi aplicarea noului Cod administrativ.
"În Codul administrativ care a trecut de Senat avem indemnizaţii pentru primari cât de cât decente, unii le spun pensii speciale, e total inexact pentru că în lege se discută despre indemnizaţii. Nu-s aşa de mari, dar, totuşi, după o muncă de trei- patru- cinci mandate oamenii ăştia merită să aibă şi o pensie decentă. În Codul acesta prefectul devine secretar de stat putând avea funcţii politice, subprefectul - subsecretar de stat, iar şefii celorlalte instituţii deconcentrate - subsecretari de stat. Şi aici, ca o paranteză, eu am susţinut tot timpul că sunt foarte multe deconcentrate. Am promovat în programul de guvernare descentralizarea, asta înseamnă ca foarte multe deconcentrate să treacă la Consiliul Judeţean, şi aici vă dau ca exemplu Direcţia de Ape a Apelor Române de la Giurgiu ar trebui cu siguranţă să fie la Consiliul Judeţean. Pentru că atunci când vin inundaţiile de diminuarea efectului şi de reparaţiile de după aceste tragedii se ocupă prefectul, primarii şi preşedintele CJ împreună cu ISU", a declarat senatorul Niculae Bădălău, conform agerpres.
El a mai spus că după descentralizare se va trece şi la "debirocratizare şi uşor-uşor va veni la judeţe ceea ce foloseşte judeţelor".
Comisia parlamentară specială a dat miercuri un raport de admitere pentru Codul administrativ cu opt voturi "pentru" şi trei "împotrivă", urmând ca actul normativ să fie trimis săptămâna viitoare în plenul Camerei Deputaţilor.
Bădălău cere pensii decente pentru primari
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

464
AUR cere reducerea TVA la carburanți la 15%: Măsurile lui Bolojan nu scad prețul la pompă, acuză opoziția
464

2.918
A picat moțiunea. Buzoianu a scăpat „la mustață”. PSD nu a votat / VIDEO UPDATE
2.918

1.511
La Guvern se pregătește o măsură de impact pentru a reduce prețul carburantului: Decizia luată în cadrul coaliției de guvernare
1.511

19
Premierul Republicii Moldova vine marți în vizită în România
19

1.709
Românii scapă la mustață de o nouă explozie a prețurilor la cele mai consumate alimente: Guvernul va prelungi plafonarea
1.709

4.080
Breaking | ÎCCJ dă în judecată Guvernul pentru plata restanțelor. Cere amenzi pentru premier și ministrul Finanțelor (Document)
4.080

5.107
AUR, PACE și USR au făcut majoritate pentru modificarea diurnei magistraților, în Comisia Juridică din Senat: „Așa e Opoziția, jucătoare”
5.107

61
Bolojan, discuții la nivel înalt cu un comisar european: transporturile, energia și turismul, pe agendă
61

110
Atac din PNL: Mureșan despre diferența între Bolojan și Grindeanu – „om de stat vs om de partid”
110

80
Săgeți din PNL către Grindeanu: 'A învăţat de la Dragnea cum să-ţi dinamitezi propriul guvern
80

3.254
Senatorii USR sar la vârful PSD: Grindeanu continuă să bată țara încercând să dea jos acest Guvern!
3.254

2.828
Tuneluri și zeci de poduri peste Carpați: ministrul Transporturilor anunță un pas decisiv pentru Autostrada Unirii
2.828

4.465
Pe economie! Dominic Fritz a pus bolovani de 100.000 de lei pe spațiile verzi din Timișoara: Achiziție directă, de la firma unor celebri afaceriști
4.465
















Comentează