Baladă 'harnicului condeier'

Autor:

Publicat: 05/04/2021 11:05

Titlul acesta mi-a fost sugerat de recentul volum publicat de tânărul jurnalist Mihai Cistelican despre publicistica lui Ion Brad[1]. Probabil că după moda anilor săi de debut, așa și-ar fi intitulat și Ion Brad (1929-2019) poemul dedicat unui erou reprezentativ categoriei ziariștilor comuniști.

Cartea în sine e însă o temeinic documentată teză de doctorat, susținută cu succes la Școala Doctorală de Științe Politice și ale Comunicării a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A îndrumat-o profesorul Ilie Rad, apreciatul, printre altele, istoric al presei românești. Cele 12 capitole analizează și structurează producția publicistică, memorialistică și epistolară, pe parcursul a șapte decenii, a unui autor catalogat de dicționare poet, eseist, memorialist, jurnalist, romancier, traducător, diplomat și… nomenklaturist. Această longevitate, prolificitate și diversitate par a fi principii justificative în desemnarea autorului ca multiplu „obiect” de cercetare științifică.

Ion Brad, fiu de țărani din Pănade (Alba), absolvent al Liceului Teologic greco-catolic din Blaj a debutat jurnalistic în „Lupta Ardealului” în 1949, oficios al comuniștilor clujeni. Clujul era pe-atunci un oraș încă zbuciumat de confruntări și dileme etnice și politice, iar Brad, student la filologie. Fără inhibiții și îndoieli asupra viitorului, se asociază dintru-început menirii atribuite scriitorului, și implicit jurnalistului, de însuși Stalin: „inginer al sufletelor omenești”. Dacă în versurile ce copiază adesea metrica și stilistica poeziei populare, Brad înfierează „puiul de viperă chiabur” și omagiază fapte și „oameni noi”, în publicistică e corespondent voluntar. Un statut care copiază practicile sovietice ale „jurnaliștilor poporului” (rabcori), recomandate de Lenin, prin care mulțimi de „truditori” sunt îndemnate să scrie ziarelor. Cu sau fără har publicistic, indivizi de toate meseriile expediază știri și reportaje (genuri prioritare ale presei epocii) de pe „fronturile muncii”. Se subînțelege succesul corespondențelor talentatului și cultivatului student-poet Ion Brad. Culturalizarea maselor, tematica lor prioritară, prezenta interes maxim pentru intelectuali și pentru toți activiștii partidului căci e cea mai abstractă dintre sarcini. Iar antiteza ieri și azi, adică trecutul negru al regimului burghezo-moșieresc versus prezentul luminos, e algoritmul consacrat politic al „condeierului angajat”. Nici ziaristul nu mai e ca-n vremea lui Caragiale (un „coate goale” ce face „scârța-scârța pe hârtie”) iar tânărul Brad arată și excepțională intuiție în alegerea subiectelor. Reportajul „Acolo unde-a fost Doftana”, unde descrie suferințele lui Gheorghiu-Dej și ale tovarășilor săi în închisoare, publicat în 1951, va fi fost fără îndoială semnalat personajelor sale.

Urmărindu-i cariera, remarci într-una beneficiile acestui „al șaselea simț” – un sensibil seismograf, nu doar al relațiilor umane, ci și al detectării repetatelor schimbări de tactică și strategie culturală ale regimului comunist. Calitate a personalității sale identificată de la început de cadriștii partidului căci imediat după absolvirea facultății i-au încredințat funcția de secretar al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor. A depășit curând scala recunoașterii provinciale, intrând în divizia națională a „tovarășilor cu răspunderi”. „Fusesem cerut de la „Luceafărul” ceva mai înainte de prietenul și colegul meu Dumitru Popescu, reformatorul profund al ziarului tineretului, cu tiraj care bătea către un milion de exemplare...”, după cum i-a spus lui Ilie Rad (Convorbiri cu Ion Brad. Din Prmăvară până-n toamnă ...aprilie-octombrie 2013, Editura Eikon, Cluj, 2013). Acestuia i-a mărturirist și că poemul său „Responsabilul cu fericirea”, ajuns sub ochii lui Gheorghiu-Dej, i-a plăcut atât de mult aceluia, încât la revelionul din 1961 și-a delectat tovarășii de petrecere cu lectura lui.

Ion Brad a condus și a colaborat la publicații importante ale perioadei comuniste: „Almanahul literar” (transformat în „Steaua”), „Cravata Roșie”, „Luceafărul”, „Scânteia Tineretului”, „Gazeta literară” ș.a. Prin amintita inteligență relațională și urgențele adaptării la „reconsiderări” a fost cooptat în galeria restrânsă a nomenklaturii culturale. Astfel că în 1989 deținea performanața de-a fi membru al CC al PCR cu o vechime de 24 de ani, deputat în Marea Adunare Națională în trei legislaturi, secretar al Uniunii Scriitorilor și director în funcție al Teatrului „C. I. Nottara” din București. Funcționase un deceniu ca ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Grecia, prim-vicepreședinte al Comitetului de stat pentru cultură și artă (1971-1973). Lista funcțiilor, premiilor și medaliilor deținute e mai extinsă, Ion Brad contând ca merituos reprezentant al „condeierilor” în conducerea de partid și de stat în decursul unui sfert de veac. Adică tot atât cât și Ceaușescu a fost primul om al puterii. Deosebit altor „culturnici” însă, Ion Brad și-a prețuit și ajutat confrații.

La senectute, din acest bogat trecut, Ion Brad și-a desemnat anii de diplomat drept cea mai frumoasă etapă. Într-un interviu acordat lui Flaviu Predescu, a răspuns fără echivoc astfel: „În mod cert, aceea de 9 ani și 3 luni când am fost ambasadorul României la Atena. Acolo propus lui Ceaușescu de prietenii și colegii mei Dumitru Popescu și regretatul mare diplomat Ștefan Andrei, fiind oarecum stăpânul meu; am scris mai multe volume de poezii și evocări (6, dacă nu mă înșel) și am tradus, ajutat de fiică-mea Lia Brad-Chisacof, prima variantă a antologiei de poeți greci contemporani, intitulată „Melancolia Egeei”[2].

Nu din lumea scriitorilor, nici a ziariștilor de dinainte de 89 a avut mai multe de povestit, ci din aceea a diplomației. Aflăm astfel că Ion Brad a fost emisarul conducerii României la Vatican. Și-a devoalat misiunea astfel: „În vara lui 1984, cam pe vremea asta, am fost trimis la Vatican cu un mesaj important. Am fost primit de Secretarul de Stat Cassaroli al Papei Ioan Paul al II-lea. Mesajul l-am transmis verbal. El conținea o informație a Serviciilor secrete românești, privind apropierea celei de-a doua vizite a Papei (fostul arhiepiscop Karol Wojtyla al Cracoviei) în Polonia, după ce la prima asistaseră peste un milion de polonezi. S-au strigat atunci lozinci antisovietice. Sentimentul nostru era că la această a doua vizită, dacă se mai repetau aceleași slogane, armata sovietică era gata să ocupe întreaga Polonie. Când a fost întronat, Papa, care urma lui Benedict al XVI-lea, a strigat de la balconul Bazilicii Sfântul Petru: „Să nu vă fie frică!" Probabil că Sfântul Părinte, atunci canonizat, a ținut seama de avertismentul românilor. De altfel, el a fost primul Papă care a vizitat o țară ortodoxă, în primăvara lui 1999, numind România „Grădina Maicii Domnului"[3].

Interesante pentru cercetarea istoriografică sunt și amintirile lui Ion Brad legate de vizitele lui Nicolae și Elena Ceaușescu în Grecia (martie 1976 și mai 1982). Ca organizator și component al delegației oficiale în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Elenă, Brad a inițiat și întâlnirea lui Ceaușescu cu trei călugări români de la Muntele Athos. Aceștia solicitau (și au primit) trimiterea unor monahi tineri și sănătoși din țară, ajutoare materiale și financiare pentru menținerea spiritualității românești pe muntele sfânt. Nu aceeași importanță a acordat memorialistul în relatările sale antamării „recunoașterilor savantei de renume momdial” în străinătate. În chiar mandatele sale diplomatice, Elena Ceaușescu a devenit membru corespondent al Academiei din Atena (1976), s-au tradus și publicat două volume, în Grecia, sub semnătura ei (1979 și 1980) [4]. Contribuție neegalată de vreun alt ambassador!

Printre mărturiile memorabile reproduse de Mihai Cistelican se află și un fragment dintr-o scrisoare trimisă de Augustin Buzura în martie 1964 lui Brad. Destinatarul ocupa funcția de secretar al Uniunii Scriitorilor. Iar viitorul mare romancier fiind student medicinist, la Cluj, îi solicita ajutorul pentru un loc de muncă, motivând: „Dar de șase luni nu mai am ce să mănânc, mi-e absolut imposibil să mă pregătesc pentru examenul de stat, mi-e imposibil să scriu și în curând îmi va fi imposibil să ies pe stradă din cauza lipsei de bani. Apoi nu am nicio sursă de întreținere”…[5].

Citește și: Jurnalistul Mihai Cistelican a lansat volumul 'Publicistica lui Ion Brad (1929-2019)'

Demersul lui Mihai Cistelican nu are însă nimic politic în sine: discurs neutru (așa cum de altfel obligă stilul literaturii de specialitate), etapizări biografice și clasificări descriptive obiective. Câmpul de analiză („materialele”, cum li se spunea, în jargonul de breaslă articolelor de presă) este însă unul saturat politic. Laborioasa lucrare merită astfel considerația celor interesați de perioada comunistă, din perspectivă istorică și culturală. Iar în taxonomia genului teză de doctorat, e lăudabilă. În esență, o recitire, în grilă de actualitate, cu intenții pozitiv-valorizatoare, a unui autor reprezentativ pentru o epocă distinctă.

Dar, în pofida amintitei prolificități, longevități și multilateralități, Ion Brad n-a fost un creator de paradigmă culturală, școală publicistică sau stil literar. Aceasta este însă cea de-a patra teză de doctorat consacrată operei sale. Te-ntrebi atunci, pe drept cuvânt, câte doctorate avem (sau vom mai avea) pe exegezele lui Păunescu sau Dumitru Popescu.

Lavinia Betea

[1] Mihai Cistelican, Publicistica lui Ion Brad (1929-2019, Prefață de Ilie Rad, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2021

[2] https://www.dcnews.ro/ion-brad-interviu-cu-poetul-roman-care-l-a-cunoscut-pe-bunicul-lui-kim-jong-un-i-care-a-aprobat-realizarea-filmului-reconstituirea_602563.html

[3] https://www.dcnews.ro/ion-brad-interviu-securitatea-controla-partidul-i-ara-iar-elena-ceau-escu-il-controla-ceau-escu-cu-ce-mesaj-a-fost-trimis-la-vatican-ion-brad_605149.html

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!