Ban la ban trage: De pe locul 20 a urcat pe locul 5 al miliardarilor, în doar câteva zile

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 21-07-2020

Actualizat: 21-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Averea lui Elon Musk, a crescut cu 5 miliarde de dolari după ce acţiunile Tesla au ajuns luni, 20 iulie la 1.500 de dolari. Astfel, fondatorul companiei a devenit al cincilea cel mai bogat om din lume, cu o avere netă estimată la 74,2 miliarde de dolari, conform New York Post.

Săptămânile trecute, Musk ocupa locul 20 în clasamentul global al miliardarilor. Potrivit Forbes, Musk se află în prezent doar în spatele CEO-ului Facebook, Mark Zuckerberg, fondatului Microsoft, Bill Gates, preşedintelui gigantului LVMH, Bernard Arnault, şi şefului Amazon, Jeff Bezos, scrie mediafax.ro.

Citește și: Ciolacu: ‘Guvernul PNL trebuie să dubleze alocațiile și să crească pensiile cu 40%. Faceți investițiile din bani europeni’

Acţiunile Tesla au crescut cu 9,5%, ajungând astfel la 1.643 de dolari la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de luni. Anul trecut, acţiunile Tesla se situau în jurul sumei de 230 de dolari.

Capitalizarea companiei a ajuns la 305,6 miliarde de dolari, cu 100 de miliarde mai mult decât Toyota – al doilea cel mai mare producător auto după capitalizare.

Citește și: Ciolacu: ‘Guvernul PNL trebuie să dubleze alocațiile și să crească pensiile cu 40%. Faceți investițiile din bani europeni’

Cu toate acestea, titlul de lider în clasamentul miliardarilor pare să rămână pentru o vreme în dreptul lui Jeff Bezos, a cărui avere netă a crescut luni cu 12,9 miliarde de dolari, ajungând astfel la 188,9 miliarde de dolari.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri