Banca Centrală a Rusiei a făcut apel la calm, pe fondul temerilor că noile sancţiuni financiare vor duce la retrageri masive din bancomate şi din depozitele bancare, transmite BBC, conform AGERPRES.
Instituţia, care are rezerve de aproximativ 630 de miliarde de dolari, a dat asigurări că "are instrumentele şi resursele necesare pentru a menţine stabilitatea financiară şi a asigura continuitatea operaţională a sectorului financiar".
Comisia Europeană, Statele Unite, Canada şi Marea Britanie au decis sâmbătă îngheţarea activelor Băncii Centrale a Rusiei, iar unele bănci ruseşti au fost excluse din sistemul interbancar SWIFT, un instrument esenţial pentru finanţele globale.
Din cauza temerilor privind sancţiunile internaţionale, Banca Centrală a Rusiei a fost forţată vineri să majoreze sumele de bani cu care sunt aprovizionate ATM-urile, cererea pentru numerar ajungând la cel mai ridicat nivel din martie 2020.
În urma sancţiunilor, Banca Rusiei nu va mai putea vinde active peste hotare pentru a sprijini propriile bănci şi companii.
Analiştii de pe pieţele financiare estimează că rubla se va deprecia şi mai mult luni, iar ruşii ar putea să-şi retragă banii din bănci.
"Noile sancţiuni vor provoca probabil pagube semnificative sistemului bancar şi economiei ruse, ceea ce va exacerba probabil retragerile masive de la bancomate şi din depozitele bancare şi va duce la scăderea rezervelor", a apreciat Clay Lowery, vicepreşedinte executiv la Institutul Internaţional pentru Finanţe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar.
Însă, duminică, Banca Centrală a Rusiei a insistat că "sistemul bancar rus este stabil, are suficient capital şi lichidităţi pentru a funcţiona fără dificultăţi în orice situaţie".
"Toate fondurile clienţilor din conturi sunt în siguranţă şi sunt disponibile oricând", au dat asigurări reprezentanţii băncii.
Pentru plăţile pe teritoriul ţării, instituţia a anunţat că va folosi propria sa reţea, numită STFS (sistem de transfer de mesagerie financiară).
Banca Centrală a Rusiei face apel la calm, în urma sancţiunilor
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

185
VIDEO Ilie Bolojan răspunde dur la acuzațiile lui Sorin Grindeanu din scrisoarea publică: 'Acest tip de minciună, că cei răi sunt cu bogații, nu are niciun fundament'
185

963
VIDEO Ilie Bolojan a dat soluția PSD-ului: 'Cei care propun amendamente pentru sume suplimentare vor propune și amendamente pentru reducerea unor cheltuieli în alte părți'
963

495
Ilie Bolojan iese la atac: PSD încearcă să vină cu o retorică de tip AUR
495

2.738
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
2.738

884
Pîslaru avertizează PSD: „Merită să dăm foc bugetului pentru un câștig electoral de moment?”
884

1.664
Ce se întâmplă dacă nu vor fi votate amendamentele PSD în Parlament - Pe ce mizează Sorin Grindeanu
1.664

1.609
VIDEO Război politic înainte de votul pe buget. Sorin Grindeanu: 'Avem un buget de dreapta, făcut după chipul și asemănarea lui Ilie Bolojan / N-am intrat la guvernare pe post de ficus'
1.609

1.794
Asta e realitatea dintre PSD și PNL! Sorin Grindeanu: 'Aștept și mă rog și public de dl premier să aplice aceste măsuri'
1.794

1.725
Sfârșit tragic în Bihor: O parapantă cu motor s-a prăbușit, pilotul și o tânără și-au pierdut viața
1.725

4.712
Generalul (r) Virgil Bălăceanu, după sosirea primelor aeronave SUA în România: 'Marea întrebarea este'
4.712

5.257
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
5.257

2.560
O nouă criză financiară la orizont? Gheorghe Piperea avertizează asupra unui posibil 'scenariu Lehman Brothers' după pierderile uriașe din Dubai
2.560

2.161
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
2.161
















Comentează