Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avertisment sumbru de la Banca Mondială: Preţurile produselor de bază vor rămâne la un nivel ridicat până la finele lui 2024

News.ro
world bank banca mondiala

Preţurile la alimente şi energie, a căror creştere a fost agravată de războiul din Ucraina, ar putea rămâne la un nivel ridicat timp de mai mulţi ani, estimează Banca Mondială care a menţionat sfârşitul anului 2024, informează AFP.

"Războiul din Ucraina a provocat un şoc major pe pieţele produselor de bază şi a modificat fizionomia schimburilor, a producţiei şi a consumului la nivel mondial", susţine Banca Mondială într-un raport publicat marţi. Autorii raportului estimează că "preţurile se vor menţine la niveluri istorice până la sfârşitul lui 2024".

Creşterea preţurilor la energie în ultimii doi ani a fost cea mai importantă înregistrată după criza petrolieră din 1973.

"La nivel global, este vorba de cel mai mare şoc asupra produselor de bază pe care l-am cunoscut după anii 1970", adaugă instituţia internaţională.

"Acest şoc este agravat de recrudescenţa restricţiilor pentru comerţul cu produse alimentare, carburant şi îngrăşăminte", estimează vicepreşedintele Băncii Mondiale, Indermit Gill, adăugând că aceasta face să planeze "spectrul stagflaţiei".

În cazul preţurilor la energie, Banca Mondială mizează pe o creştere de peste 50% în acest an, urmată de o scădere în 2023 şi 2024. Pentru produsele non-energetice, precum cele agricole şi metalele, Banca Mondială prognozează o creştere de peste 20% în 2022 şi scăderi pe parcursul următorilor ani.

"Cu toate acestea, preţurile produselor de bază ar urma să rămână cu mult peste media din ultimii cinci ani şi, în cazul unui război prelungit sau al unor noi sancţiuni împotriva Rusiei, ar putea deveni şi mai ridicate şi mai volatile decât se preconizează în prezent", a avertizat Banca Mondială.

Grupul Băncii Mondiale, una dintre cele mai mari surse de finanţare şi expertiză pentru ţările în curs de dezvoltare, ia măsuri rapide şi complexe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să îşi consolideze reacţia faţă de provocările generate de pandemie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.