„Banii vorbesc. Ăsta nu se mai numeşte fotbal” - Un selecționer acuză noul format al Cupei Mondiale

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 28-06-2026 09:56

Article thumbnail

Sursă foto: @fifaworldcup_es

Cupa Mondială din 2026 are o amploare fără precedent, extinzându-se de la 32 la 48 de echipe şi având 104 meciuri desfăşurate în trei ţări co-gazdă (Statele Unite, Canada şi Mexic). FIFA a introdus, de asemenea, o rundă suplimentară, runda 16-imilor.

Competiția „pierde multă valoare” cu 48 de echipe participante, a afirmat, sâmbătă, selecţionerul Ghanei, Carlos Queiroz, atacând competiţia concepută de preşedintele FIFA, Gianni Infantino, informează rmcsport.fr.

„Cred că, odată cu numărul de echipe, (Cupa Mondială) îşi pierde multă valoare şi sens”, a explicat el după înfrângerea echipei sale împotriva Croaţiei (2-1) la Philadelphia, care nu i-a împiedicat să termine printre cele mai bune echipe de pe locul trei şi să îşi asigure astfel locul în 16-imi, conform news.ro.

„Chiar şi meciurile de calificare din Europa şi Africa îşi pierd sensul şi semnificaţia pentru că sunt prea multe”, a spus antrenorul portughez, care se află la a şasea Cupă Mondială ca manager (după 2002, 2010, 2014, 2018 şi 2022).

„Astăzi, banii vorbesc şi ăsta nu se mai numeşte fotbal, ci «argentball» (mingea cu bani)”, a declarat el. „Prefer să văd Cupa Mondială ca pe un eveniment rar, care ar trebui să aibă o mare semnificaţie şi voi lupta să fiu acolo.”

Forul de conducere al fotbalului estimează venituri de peste 11 miliarde de dolari pentru această Cupă Mondială.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură20°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri