Un bărbat de 35 de ani care vineri a pierdut controlul direcției unei mașini și s-a răsturnat, accident în urma căruia un pasager din autoturism a murit, a fost arestat preventiv. Acesta era băut și nu deține permis de conducere, susțin polițiștii.
Potrivit IPJ Dolj, accidentul a avut loc vineri dimineața pe DJ 561 A, în afara localităţii Băileşti. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că bărbatul, din municipiul Băileşti, în timp ce conducea un autoturism, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă, a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe un teren agricol.
În urma accidentului, doi bărbați de 29 și 35 de ani, pasageri în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale fiind transportați la spital, în cazul bărbatului de 29 de ani fiind declarat decesul.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând prelevarea de mostre biologice.
Bărbatul, arestat preventiv
De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.
Comentează