Bărbat arestat preventiv, după ce a fost prins vânzând droguri în Oradea

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 10-05-2024

Actualizat: 10-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: DIICOT

Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri în Oradea, a fost reţinut iar instanţa a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile, informează, vineri, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Oradea.

 

Bărbatul este recidivist şi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, potrivit Agerpres.

"În seara de 09.05.2024, acesta a fost prins în flagrant în municipiul Oradea, în timp ce comercializa cantităţile de peste 2 kilograme substanţă cristalină 4-MMC (drog de mare risc) şi un kilogram canabis (drog de risc) pentru sumele de 11.800 lei şi 1.000 euro. De asemenea, asupra sa a fost găsită şi o cantitate de cocaină, destinată vânzării", precizează DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combaterea a Criminalităţii Organizate Oradea. Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri