Bărbat de 37 de ani, reţinut după ce a pătruns în locuinţa unei octogenare, a agresat-o şi a tâlhărit-o

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 29-07-2022

Actualizat: 29-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: thetimes.co.uk

"Un bărbat, din satul Pădureni, judeţul Giurgiu, a sesizat prin apel 112 faptul că o persoană necunoscută a intrat în locuinţa bunicii sale, o femeie în vârstă de 84 de ani şi a agresat-o fizic. În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Mihăileşti, care au constatat că, în noaptea de 27 iulie, în jurul orei 00,00, o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuinţa unei femei şi ar fi agresat-o fizic, după care ar fi sustras anumite bunuri din locuinţa acesteia", se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de IPJ Giurgiu.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriul administrat în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, a fost identificată persoana în cauză, ca fiind un bărbat de 37 de ani, din satul Pădureni, iar în urma efectuării unei percheziţii domiciliare la locuinţa acestuia au fost descoperite probe utile soluţionării cauzei.

Bărbatul va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri