DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ȘOCANT Bărbat de 50 de ani a încercat să se SPÂNZURE, în direct, pe o rețea de socializare: Un polițist l-a salvat în ultima clipă

spanzuratoare

Un bărbat de 50 de ani din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, a încercat miercuri seara să se sinucidă în direct pe o rețea de socializare, anunță Mediafax.

Potrivit IPJ Olt, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Nicolae Titulescu încearcă să se sinucidă prin spânzurare, în direct, pe o rețea de socializare.

La fața locului s-a deplasat o patrulă a Poliției Rurale Perieți, care a identificat locuința bărbatului.

„Agentul șef principal Comănac Daniel a escaladat gardul și a pătruns în încăperea unde bărbatul, în vârstă de 50 de ani, ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Cu sprijinul a doi cetățeni, care au sărit în ajutor, acesta a reușit să-l salveze”, a transmis Poliția Olt.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale, precum și pentru internarea la Secția de Psihiatrie.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a se stabili cauzele care au dus la acest eveniment.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.