Un bărbat de 31 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea a decedat vineri dimineaţa după ce a căzut de la etajul 6 în interiorul blocului în care locuia, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, potrivit Agerpres.
"Incidentul s-a petrecut în jurul orei 7:45. Persoana în cauză a căzut pe scara interioară a blocului, în golul dintre scări. Din păcate, paramedicii şi medicul de la ambulanţă au constat că acesta avea leziuni incompatibile cu viaţa, decesul fiind declarat la scurt timp", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
Echipajele medicale aflate la faţa locului au acordat asistenţă şi unei femei care îl cunoştea pe bărbat şi care a suferit un atac de panică la aflarea veştii decesului acestuia.
Cazul a fost preluat de poliţişti, care efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc tragedia.
Bărbat decedat după ce a căzut pe scara interioară de la etajul 6 al blocului în care locuia
București
9°C
Articole Similare

1.514
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.514

1.806
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
1.806

1.951
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
1.951

93
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
93

5.343
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.343

1.431
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.431

3.239
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.239

117
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
117

101
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
101

181
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
181

6.969
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
6.969

2.955
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
2.955

4.880
Cine sunt românii care vor putea cumpăra motorină la preţ redus, fără accize şi TVA. Ministerul a publicat deja proiectul
4.880
















Comentează