RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, anunță evoluția și rezultatele programului pentru perioada ianuarie-octombrie 2025.
În primele zece luni ale anului 2025, aproximativ 4,5 miliarde de ambalaje SGR au fost returnate, iar RetuRO a predat către reciclatori peste 320.000 de tone de PET, aluminiu și sticlă.
La doi de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare în România, au fost colectate aproximativ 7,9 miliarde de ambalaje, iar la reciclatori au ajuns peste 550.000 de tone de materiale.
Datele din luna octombrie confirmă consolidarea procesului de colectare, în care numărul ambalajelor colectate poate depăși numărul de ambalaje puse în piață într-o anumită lună, în condițiile în care consumatorii returnează ambalaje ale produselor achiziționate în luni anterioare. Astfel, peste 403 de milioane de ambalaje au fost returnate, față de cele aproximativ 388 de milioane puse pe piață, rata de returnare în luna octombrie fiind de aproximativ 104%.
Cu o rată de colectare de 84% în primele zece luni ale acestui an, Sistemul de Garanție-Returnare continuă să sprijine tranziția României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil față de mediu.


Rezultatele integrale pot fi consultate și pe platforma RetuRO SGR, în secțiunea dedicată raportării: https://returosgr.ro/raportare.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. (www.returosgr.ro) este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).
RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.






























Comentează