Baron PSD recunoaște: Ponta, victima partidului

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 21-11-2014

Actualizat: 21-11-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pentru prima oara in PSD se recunoaste faptul ca Victor Ponta a fost împins de partid să candizeze la alegerile prezidentiale.

Potrivit vicepresedintelui PSD Paul Stanescu, partidul i-a spus foarte clar lui Victor Ponta: "Trebuie sa candidezi".

"Când Victor Ponta a luat decizia să candideze a fost şi contribuţia partidului, sigur că şi partidul l-a împins. Fiind liderul partidului, în momentul în care s-a rupt USL s-a zis „trebuie să candidezi, că eşti liderul partidului”. El chiar a avut anumite ezitări, a zis că mai are timp, că e mai tânăr, sigur că partidul l-a împins, lucrurile vehiculate prin presă sunt lucruri reale”, a declarat liderul PSD Olt, Paul Stănescu, citat de presa locala.

In aceste conditii, spune liderul PSD, trebuie mers mai departe cu Victor Ponta.

„Eu lui Victor Ponta îi prevăd o mare carieră politică. Va fi un mare lider politic. Chiar dacă a pierdut această bătălie asta nu înseamnă că a pierdut şi războiul cu destinul lui ca om politic. Victor Ponta are 42 de ani, peste cinci ani va avea 47, este un om tânăr, de mare perspectivă. Am să le propun colegilor mei să-i acordăm în continuare credit şi PSD să meargă cu el tot înainte", a precizat Paul Stanescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri