Baronii USL nu cred în cuplarea europarlamentarelor cu referendumul constituțional

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 14-01-2014

Actualizat: 14-01-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Culmea, nici uselistii nu par insa mai optimisti.

Un exemplu in acest sens este cel al vicepresedintelui PNL Ciprian Dobre, acesta fiind de parere ca referendumul va fi foarte greu de trecut.

”Trebuie subliniat faptul ca acest referendum va fi unul care va trebui sa respecte vechea legislatie, adica cea de prag al validarii cu 50% din numarul persoanelor inscrise pe lista de vot, ceea ce, cel putin pentru mine, este foarte clar, este un referendum foarte greu de trecut, in sens pozitiv, pentru validarea Constitutiei.


E categoric un impediment. Stim foarte bine cadoul otravit facut de Curtea Constitutionala a Romaniei cum ca se poate (valida la pragul de 30%, n.r.) dar peste un an, ceea ce avea in vedere asigurarea finalizarii actualului mandat al presedintelui Romaniei”, a explicat Dobre.

De partea cealalta, reprezentantii formatiunilor din opozitie ii acuza pe uselisti ca pregatesc fraudarea scrutinului. ”Daca nu vor fura la referendum, nu cred ca vor atinge pragul necesar pentru prezenta”, a declarat deputatul PDL Elena Udrea.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri