DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Baronul PSD Duicu din Mehedinti ramane in arest

duicu
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins astfel contestaţiile formulate de Duicu, Ponea şi Popescu, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis, la propunerea procurorilor anticorupţie, să le prelungească celor trei mandatele de arestare preventivă. Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 28 aprilie, propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie de prelungire a arestării preventive a lui Adrian Duicu, Ştefan Ponea şi Constantin Popescu, pentru încă 30 de zile, de la 4 mai până în 2 iunie. Totodată, instanţa a respins ca nefondate cererile celor trei de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai uşoară. Decizia a fost contestată la ICCJ, care vineri a dat o decizie definitivă, în urma căreia Duicu, Ponea şi Popescu vor fi cercetaţi în continuare în arest, în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi a fost suspendat din funcţie în 18 aprilie, după ce Prefectura Mehedinţi a primit o adresă de la instanţa supremă, potrivit căreia lui Duicu i s-a respins o contestaţie la decizia de arestare preventivă. Adrian Duicu, Ştefan Ponea şi Constantin Popescu au fost arestaţi preventiv în 4 aprilie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea DNA. Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite. Constantin Stefan Ponea, şeful IPJ Mehedinţi la data faptelor, este acuzat de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, iar omul de afaceri Constantin Popescu, de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite. După începerea urmăririi penale şi reţinerea lui Ponea, ministrul Afacerilor Interne a dispus retragerea lui de la comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi şi punerea lui la dispoziţie. În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal secretarul Consiliului Judeţean Mehedinţi, Ştefan Mednyasky, şefa Casei de Asigurări de Sănătate a judeţului, Elisabeta Rolea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Doina Borugă, şi alte şase persoane, având calitatea de suspect. Potrivit ordonanţei de efectuare a urmăririi penale, în perioada martie-iunie 2013, preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, ar fi afirmat, într-o discuţie cu şeful IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, unor funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi a şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe de o parte, precum şi asupra unor consilieri locali din CL Orşova, pe de altă parte. Duicu i-ar fi promis lui Ponea că îşi va folosi această influenţă pentru a-i determina pe membrii Guvernului, funcţionarii publici din conducerea MAI şi pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, să îl menţină temporar pe Ponea în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române, precum şi să numească o persoană din familia acestuia într-o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public. "În ceea ce îi priveşte pe membrii Consiliului Local al municipiului Orşova, influenţa urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public şi concesionarea, către o altă persoană din familia lui Ponea Constantin Ştefan, la un preţ «convenabil», a două suprafeţe de teren (în suprafaţă totală de aproximativ 200 de metri pătraţi, terenuri situate în centrul municipiului Orşova şi reprezentând acostamentul unei străzi)", au scris procurorii în documentul citat. Potrivit procurorilor, un membru al familiei lui Ponea a obţinut cele două suprafeţe de teren, în urma intervenţiei lui Duicu, care şi-a folosit influenţa asupra a 11 membri ai Consiliului Local Orşova, prin intermediul şi cu ajutorul preşedintelui PSD Orşova, Constantin Popescu. Preşedintele CJ Mehedinţi i-a cerut în schimb lui Ponea să determine un magistratul să îi admită cererea dintr-un dosar în care Duicu ceruse anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a stabilit că a fost în incompatibilitate. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.