DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Barurile şi cluburile de noapte din Hong Kong se redeschid de joi, în baza unei 'bule de vaccinare'

https://ro.yourtripagent.com/
baruri seul

Cluburile de noapte, barurile şi alte tipuri de stabilimente din industria de divertisment se vor redeschide joi, la Hong Kong, în virtutea unor reglementări specifice asociate unei "bule de vaccinare", informează DPA.

Sophia Chan, Secretar de Stat pentru Alimentaţie şi Sănătate, a anunţat relaxarea măsurilor de distanţare socială, marţi, într-o videoconferinţă, potrivit agerpres.ro.

Barurile, cluburile de noapte şi alte stabilimente din industria de divertisment din Hong Kong au rămas închise din noiembrie 2020, iar acea măsură a dus la închiderea unor companii şi la desfiinţarea multor locuri de muncă.

În anunţul ei de marţi, Sophia Chan a precizat că şase tipuri de stabilimente vor putea să se redeschidă în baza noului plan guvernamental, inclusiv băile publice, sălile de petreceri, cluburile de karaoke şi de mahjong, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în noile dispoziţii oficiale.

"Relaxarea măsurilor de distanţare socială despre care vorbim trebuie să reprezinte o relaxare sigură, pentru ca noi să putem să ne asigurăm că viaţa fiecărui om va putea să revină la... normalitate", a adăugat Sophia Chan.

"Orice relaxare trebuie să fie graduală şi progresivă. În acelaşi timp, vom monitoriza atent situaţia", a adăugat ea.

Miercuri, guvernul local a anunţat că a adoptat o lege în privinţa imigraţiei, care oferă directorului pentru Imigraţie capacitatea legală de a restricţiona sosirile şi plecările din oraş.

John Lee, Secretarul de Stat pentru Securitate, a precizat că amendamentul nu va afecta libertatea de circulaţie a oamenilor, ci va contribui la rezolvarea restanţelor acumulate în privinţa solicitărilor de azil.

Juriştii locali care critică noua dispoziţie afirmă însă că îngrijorările legate de noile puteri legale oferite directorului pentru Imigraţie sunt justificate, deoarece textul de lege nu conţine nicio formulare care să îi limiteze sfera de aplicare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.