”A fost un stil destul de bădărănesc la adresa doamnei Petrescu. Au fost discuții neplăcute. Doamna Petrescu a fost afectată.
A spus că este neconstituțională legea, probabil că o va ataca la Curtea Constituțională.
Nu a fost o discuție serioasă.
Președintele Băsescu face ce vrea, fie o promulgă, fie o retrimite în Parlament.
Nu avea niciun sens consultarea.
Reducerea CAS e o măsură ce va duce la crearea de noi locuri de muncă, adică vom scoate la alb ce se muncește la negru.
Nu se schimbă niciun angajament semnat de România în 2014 prin adoptarea legii reducerii CAS.”, a declarat Victor Ponta.
****
Iata intreaga declaraţie a premierului:
Președintele va face ce consideră, o retrimite Parlamentului sau nu
CAS reprezintă o măsură, care în acest moment este marea provocare pe care o are ROMÂNIA – să creăm locuri de muncă , să scoatem la alb cele care sunt la negru
Pentru anul 2014 nu se schimbă niciunul din angajamentele asumate pentru România
Vom ține cont de efectele pozitive ale promulgării legii insolvenței
Președintele avea un calendar strict politic
Un ton bădărănesc la adresa dnei Petrescu, dna ministru a rezistat foarte bine
Totul se discută cu luni de zile înainte şi cred că din punctul ăsta de vedere doamna Petrescu merge în direcţia bună
Reporter: au fost discuţii tensionate ?
Victor Ponta: Nu, au fost discuţii neplăcute. Preşedintele trebui să semneze promulgarea, Parlamentul îl va vota din nou şi nu va mai avea voie să îl respingă. Preşedintele spus că este şi neconstituţional şi probabil că îl va contesta la CCR.
Reporter./.../
Victor Ponta: Nu ăsta a fost scopul întâlnirii: să găsim o soluţie. Pe mine ce m-a deranjat a fost rescrierea istoriei, a spus că a mai avut un prim-ministru iresponsabil care a vrut mărirea salariilor la profesori. Eu ţin minte că domnul Tăriceanu s-a opus şi preşedintele a insistat că se poate, că avea alegeri. I-am explicat că acum România are cea mai mare creştere economică şi că nu avem 8% deficit cum a avut domnul Boc, ci avem 2% deficit.
Reporter: Noul cod fiscal?
Victor Ponta: Nu l-am retras noi, de unde sunteţi? De la Realitatea TV. Normal că vă răspund, mai ales că noi v-am plătit salariile în 2013 şi 2014. Ministrul de finanţe cu acest proiect, pe care miercuri îl va prezenta în şedinţa de Guvern, va merge şi îl va prezenta mediului de afaceri, băncilor, trebui prezentat predictibil.
Reporter: Este posibil să nu intre în septembrie reducerea CAS?
Victor Ponta: Eu cred că până la urmă o va promulga.
Comentează