Prin acest act normativ, Executivul poate emite ordonante pe durata vacantei parlamentare din perioada iulie-august.
'Întrucât, potrivit art. 66 alin. (1) din Constitutie, prima sesiune parlamentara ordinara a anului 2014 se încheie la sfârsitul lunii iunie, Guvernul a elaborat proiectul de lege prin care, la propunerea ministerelor interesate, se solicita Parlamentului abilitatea pentru legiferare prin ordonante simple, pe perioada cuprinsa între data intrarii în vigoare a legii si începutul celei de-a doua sesiuni parlamentare a anului 2014', se arata în expunerea de motive.
Domeniile în care Guvernul va putea emite ordonante pe perioada vacantei parlamentare din iulie
- august sunt: finante publice si economie, dezvoltare regionala, administratie publica, aparare nationala si afaceri interne, sanatate, munca si protectie sociala, agricultura si mediu, fonduri europene, justitie, educatie si cercetare, transporturi si infrastructura, prorogarea sau modificarea unor termene prevazute în acte normative cu putere de lege.
'În conformitate cu prevederile art. 115 alin. (3) din Constitutie, în proiectul de lege se prevede ca ordonantele emise de Guvern vor fi supuse spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pâna la începutul celei de-a doua sesiuni parlamentare a anului 2014. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonantei', se mai precizeaza în expunerea de motive.
Actul normativ a fost contestat la CCR de PDL si PNL, însa Curtea a respins aceasta contestatie. Judecatorii au constatat ca sesizarea este neîntemeiata în raport de criticile formulate. Liberalii si democrat-liberalii sustineau, printre altele, ca legea a fost modificata substantial în Camera Deputatilor comparativ cu forma care a trecut la Senat, încalcându-se astfel principiul bicameralismului.
AGERPRES
Comentează