Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Băsescu, anunţ crucial şi atac la toate celelalte partide

traian basescu miscarea populara

Preşedintele Mişcării Populare (MP), Traian Băsescu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută în oraşul Bocşa, că singurul partid care îşi propune ca obiectiv de ţară unirea Republicii Moldova cu România este formaţiunea sa politică.

'Dacă veţi citi programul Mişcării Populare, veţi constata că este singurul partid care îşi propune ca obiectiv de ţară unirea Republicii Moldova cu România şi restabilirea frontierei naţionale pe Nistru. Aţi văzut la televizor tot soiul de atotcunoscători, care spun că nu ne lasă americanii, nu ne lasă francezii, bunica sau bunicul ori nu ştiu cine. Sunt un om care a fost, timp de zece ani, şeful statului şi nu am auzit niciun şef de stat, ştiindu-se că sunt un unionist, sau un înalt demnitar să-mi reproşeze acest obiectiv. Toţi, când discuţi subiectul cu ei, spun doar atenţie la Helsinki, la Acordul de la Helsinki, din 1975, care garantează stabilitatea frontierelor Europei şi care precizează chiar la articolul 1, după preambul, că modificările de frontiere în Uniunea Europeană se pot face numai prin acordul părţilor, deci nu prin război', a afirmat liderul Mişcării Populare.

Prin urmare, atâta timp cât România îşi va propune, va avea acest obiectiv şi va dori să-l realizeze în mod paşnic, prin votul celor două Parlamente sau prin referendum în cele două ţări, nimeni nu se va opune, pentru că este în concordanţă cu Acordul de la Helsinki din 1975, a argumentat Băsescu. 'Îmi menţin interesul pentru acest proiect, care cred că trebuie să devină proiectul României, proiect de ţară, pentru că am auzit năzbâtii spuse de foarte înalţi demnitari: 'proiectul nostru de ţară este să intrăm în zona euro', 'proiectul nostru de ţară este să intrăm în Schengen'. Acestea sunt obiective din tratatul de aderare. Ce proiect de ţară, când tu le ai ca obiective în tratatul de aderare? Practic, tu ai obligaţia să îndeplineşti criteriile să intri în spaţiul Schengen', a mai afirmat Traian Băsescu, spune Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.