Fostul preşedintele Traian Băsescu nu uită şi nu iartă. Noul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, este luat în vizor de actualul senator PMP pentru poziţia avută în timpul suspendării din 2012.
"Îmi aduc aminte încercarea disperată a judecătorului Curţii Constituţionale Tudorel Toader, din vara anului 2012, după desfăşurarea referendumului de suspendare. Atunci, judecătorul din Iaşi a făcut opinie separată, încercând mistificarea rezultatului de la urne şi susţinând că Preşedintele României trebuie demis, în condiţiile în care, la vot, se prezentaseră doar 46 la sută din electori, şi nu 50 la sută plus unu, aşa cum cerea Legea Referendumului în mod expres. Pentru mine a fost clară înregimentarea judecătorului constituţional în corul pesedito-liberal, condus de Ponta şi Antonescu, autori ai unei lovituri de stat care a îngrijorat lumea occidentală şi a decredibilizat România", scrie Băsescu pe Facebook.
Vezi şi: Mesajul SUA pentru România se schimbă. Anticorupţia, ignorată de Hoyt Yee
Vezi şi: Ce se ascunde în spatele atacului lui Victor Ponta
Fostul preşedinte susţine că nu are dubii că "poziţia judecătorului era puternic influenţată de sponsorul său politic, Relu Fenechiu".
"Aflând despre nominalizarea Domnului Tudorel Toader la Justiţie, nu pot să nu mă întreb dacă va fi capabil să încalce legea pentru a da satisfacţie celor care l-au numit", mai scrie Băsescu.
Totuşi, fostul preşedinte găseşte şi un avantaj în nominalizarea lui Tudorel Toader: "În mod cert, ŞTIE CARTE."
Comentează