Sub titlul „Pas cu pas, dar REPEDE!” Traian Băsescu a postat pe Facebook un mesaj în care îl critică pe președintele Klaus Iohannis pentru că nu a grăbit consultările cu partidele politice. Potrivit fostului șef al statului, în această dimineață ar fi trebuit ca președintele să anunțe noul prim-ministru.
Traian Băsescu scrie că „societatea este extrem de tensionată”. Printre motivele enumerate de fostul președinte se numără clasa politică generalizat stigmatizată, mărirea salariilor doar pentru demnitari și anumite categorii de bugetari, decesul polițistului Bogdan Gigină „din cauza grandomaniei unui înalt demnitar”, drama de la Clubul Colectiv, protestele din țară, punerea „sub semnul întrebării” a BOR, criza politică generată de demisia lui Victor Pontadar și apelul „demagogic al PNL pentru alegeri anticipate”. Mai mult, președintele PMP susține că implicarea societății civile și a reprezentanților străzii în consultările privind noul prim-ministru este „nu numai neconstituțională, dar este și o fugă de asumare, o tergiversare păguboasă și un precedent greu de calificat”. Traian Băsescu adaugă că „la formarea guvernului trebuie rigoare nemțească” și mai notează că România are „un vecin mare și agresiv la Răsărit care își freacă mîinile la perspectiva destabilizării țării după ce a reușit el însuși acest lucru cu vecinii noștri de la Nord (Ucraina) și de la Est (R.Moldova)”.
„În aceste condiții, prelungirea crizei politice generată de întîrzierea desemnării unui nou premier este extrem de riscantă și pentru securitatea națională și pentru evoluțiile economice ale țării . Consultarea cu partidele trebuia să înceapă imediat după demisia premierului, iar în dimineața zilei de astăzi, 05.11.2015, trebuia să știm numele premierului desemnat. Pentru ce încă o seară cu zeci de mii de oameni pe străzi în căutarea certitudinii? Oamenii aceștia vor de la președintele lor o soluție bună și asumată de cel care constituțional are decizia în mînă. Cui folosește prelungirea incertitudinii asupra numelui viitorului premier? Dacă nu s-au putut face consultările cu partidele în timpul nopții trecute, ele trebuie încheiate azi și nu mîine, iar numele premierului desemnat anunțat în această seară. Altfel se riscă evoluții greu de controlat. Este vital ca România să aibă imediat guvern în deplină capacitate de exercițiu și nu prelungită viața unui guvern interimar. De acord că lucrurile trebuie făcute pas cu pas, dar uneori pașii trebuie făcuți foarte repede.”, scrie fostul șef al statului pe contul său de Facebook.
Comentează