Băsescu se bagă în conflictul din PSD. Ce spune despre Mihai Sturzu

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 13-12-2015

Actualizat: 13-12-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, le-a transmis duminică tinerilor din formaţiunea sa că este timpul ca o nouă generaţie de politicieni să îi reprezinte pe români, având ca obiectiv principal modernizarea României. 

"Aşa cum arată sala acum va arăta forţa prezentului, dar mai ales forţa viitoare a acestui partid. Ce este în sală acum este viitorul partidului. Eu sunt doar prezentul vremelnic. Partidul va trebui imediat ce este posibil să intre pe mâna voastră, pentru că generaţia mea a făcut ce a putut, a făcut şi bune, şi rele, şi-a atins obiectivele majore, adică ţara este în NATO, este în Uniunea Europeană, are o economie de piaţă, dar ne-a trecut vremea. A venit vremea voastră, iar acest partid este expresia acestei decizii pe care noi am luat-o ca o nouă generaţie de politicieni să ne reprezinte şi să-i reprezinte pe români. (...) Mi-aş dori mult ca cei care vor fi aleşi să trateze organizaţia de tineret ca pe organizaţia de seniori, pentru că voi sunteţi cei pentru care se face acest partid", a spus Traian Băsescu, la Congresul de înfiinţare a Organizaţiei de Tineret Mişcarea Populară.

Vezi şi: Cătălin Striblea: De ce e Sturzu singurul nebun din PSD

El a amintit că în cadrul Consiliului Naţional al MP s-a stabilit ca fiecare filială judeţeană să acorde un loc eligibil pe listele de candidaţi la parlamentare şi locale unui membru al organizaţiei de tineret. 

În context, el a făcut referire şi la Congresul Organizaţiei de Tineret a PSD, afirmând că acolo s-a întâmplat un lucru "groaznic", şi anume "decapitarea" preşedintelui tinerilor social-democraţi, pentru că a îndrăznit să ceară preşedintelui PSD să-şi dea demisia având în vedere condamnarea acestuia într-un proces penal. "Pentru că a avut această îndrăzneală, omul acesta a fost decapitat", a spus Băsescu.

În cadrul Congresului au susţinut discursuri şi preşedintele executiv al MP, Eugen Tomac, prim-vicepreşedinţii Cristian Diaconescu, dar şi candidatul la şefia Organizaţiei Tineretului Mişcarea Populară, Gabriel Ionuţ Popa.  Popa a prezentat succint programul cu care el şi echipa sa, formată din 29 de tineri, candidează la conducerea OTMP, document intitulat ''România Noastră''. Ulterior, acesta a fost votat preşedinte al OTMP.

Vezi şi: Atac fara precedent la Dragnea si demisie furtunoasa din partid

Vezi şi: Sturzu loveste din nou in Dragnea

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri