Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat miercuri că ţara sa devastată de război nu este un teren fertil pentru gruparea Statul Islamic (SI) şi reproşează Occidentului că este responsabil pentru naşterea organizaţiei jihadiste, relatează AFP.
"Pot să vă spun că DAESH (acronimul arab al SI) nu dispune de un incubator natural, un incubator social în interiorul Siriei", a declarat Al-Assad în cadrul unui interviu pentru postul italian de televiziune Rai.
El a insistat asupra faptului că jihadiştii antrenaţi în Siria pentru a comite atentatele de la Paris şi din alte locuri sunt capabili de acest lucru datorită "susţinerii turcilor, saudiţilor şi qatarioţilor şi, bineînţeles, datorită politicii occidentale care i-a susţinut pe terorişti în diferite moduri".
SI "nu a început în Siria, ci în Irak şi, înainte, în Afganistan", a spus Bashar al-Assad, făcând referire la o declaraţie a fostului premier britanic Tony Blair, conform căruia "războiul din Irak a contribuit la crearea SI". "Mărturia sa reprezintă proba cea mai semnificativă", a afirmat preşedintele sirian.
Atentatele de la Paris, revendicate de SI şi care s-au soldat cu 129 de morţi săptămâna trecută, au dus la accelerarea discuţiilor pentru găsirea unei soluţii pentru războiul din Siria, dar continuă să treneze asupra sorţii lui Bashar al-Assad.
Din 2011, războiul din Siria s-a soldat cu cel puţin 250.000 de refugiaţi şi de strămutaţi. Mai multe teritorii siriene se află în prezent sub controlul grupării SI şi a altor grupuri armate.
Al-Assad a afirmat miercuri că nu poate exista un calendar de tranziţie care să prevadă organizarea de alegeri în Siria, atât timp cât unele regiuni ale ţării sunt controlate de rebeli.
"Acest calendar poate începe odată ce vom începe să învingem terorismul. Nu puteţi obţine nimic din punct de vedere politic atât timp cât aveţi terorişti care controlează zone numeroase din Siria", a spus el. Odată această situaţie soluţionată, "un an şi jumătate până la doi ani este o perioadă suficientă pentru o tranziţie".
Dorinţa lui Bashar al-Assad de a rămâne la putere a deteriorat relaţiile între SUA şi Franţa - susţinătoare ale opoziţiei moderate din Siria - şi Rusia, unul dintre cei mai solizi aliaţi ai regimului.
Dar după atacurile de la Paris şi atentatul cu bombă care a provocat prăbuşirea unui avion rus de linie, aceste ţări par din ce în ce mai mult dispuse să-şi unească forţele împotriva organizaţiei jihadiste şi să lase în plan secund plecarea de la putere a lui al-Assad, notează AFP. AGERPRES
Bashar al-Assad: În Siria nu poate începe o tranziţie atât timp cât rebelii controlează teritorii
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.609
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
1.609

30
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
30

1.523
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
1.523

2.053
O nouă alertă pentru NATO: A patra rachetă iraniană a fost interceptată deasupra Turciei
2.053

16
Ambasada SUA din Venezuela îşi reia activităţile după o întrerupere de şapte ani
16

2.166
Iranul ar putea recurge la arme mai periculoase decât rachetele tradiționale: Substanțele toxice provocă epidemii
2.166

35
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
35

1.919
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
1.919

60
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
60

1.164
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.164

35
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
35

133
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
133

107
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
107
















Comentează