Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) continuă demersul civic prin care semnalează „cheltuielile aberante” de zeci de milioane de euro făcute de Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR) pentru studii de fezabilitate ale unor lucrări de infrastructură rutieră nerealizate.
Potrivit FACIAS, prima în topul încasărilor de la compania de stat este Consitrans SRL care a făcut studii de aproximativ 21 de milioane de euro. Consitrans SRL este controlată de Eduard Hanganu, care deține 92% din părțile sociale și de Viorica Hanganu cu 8%. Eduard Hanganu este și administratorul societății. Consitrans SRL este una din firmele de casă ale CNAIR, fiind abonată de mulți ani la lucrările companiei, în ciuda controverselor pe care le-a stârnit de-a lungul vremii. Este considerată una dintre firmele responsabile pentru eşecul înregistrat în cazul Autostrăzii Sibiu - Orăştie, care s-a prăbuşit la scurt timp după inaugurare, în septembrie 2015. Aceeaşi firmă a fost acuzată, tot în 2015, că a proiectat un drum pe câmpia dintre Craiova şi Calafat, unde a prevăzut de-a lungul DN 56 rigole adânci de un metru şi jumătate punând în pericol traficul rutier.
Pe locul doi se află compania Search Corporation SRL care făcut pentru CNAIR studii de fezabilitate rămase neutilizate și a câștigat peste 5,3 de milioane de euro. Search Corporation SRL aparține omului de afaceri Michael Mihai Stanciu iar administrator este Search AVG. Internațional, cu sediul în SUA. Persoană împuternicită este Search - A.V.G. Internațional SRL este același Michael Mihai Stanciu.
Locul trei este ocupat de IPTANA SRL care a realizat alte zeci studii neutilizate în valoare de aproximativ 1 milion de euro. Compania a proiectat cea mai mare parte a drumurilor, podurilor, porturilor si aeroporturilor construite inainte de Revolutie in Romania. Iptana SA a intrat in insolventa, la cerere, in anul 2017, dupa 64 de ani de activitate. In 2016, anterior intrarii in incapacitate de plata, compania inregistra datorii de 35 milioane de lei si pierderi de 3,2 milioane de lei.
Lista completă cu firmele care au câștigat milioane de euro pe alte zeci de studii de fezabilitate neutilizate poate fi vizualizată pe siteul FACIAS.
FACIAS a solicitat, anul acesta, pe 9 ianuarie, instanței de judecată constatarea existenței unui prejudiciu de milioane de euro, bani cheltuiți din bugetul de stat de către (CNAIR) pentru studii de prefezabilitate și fezabilitate ale unor lucrări de construcții care nu s-au mai realizat.
Potrivit acțiunii depuse de FACIAS, CNAIR este incapabilă să administreze și să gestioneze eficient elaborarea și aplicarea proiectelor, ceea ce aduce prejudicii enorme statului. În cuprinsul acțiunii, FACIAS a invocat incapacitatea administrativă a CNAIR de a gestiona eficient elaborarea și aplicarea proiectelor de prefezabilitate și fezabilitate, fapt ce a determinat cheltuirea aiuristică unor sume uriașe din banii publici.
Bătaie de joc pe bani publici! Trei companii au încasat de la CNAIR peste 25.000.000 de euro pentru studii de fezabilitate, multe dintre ele inutile
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

177
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
177

1.620
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
1.620

751
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
751

1.945
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
1.945

1.746
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
1.746

2.045
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
2.045

2.043
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.043

2.003
VIDEO Șofer filmat în timp ce încerca să mituiască un polițist, după ce a primit un avertisment pentru că nu a purtat centura de siguranţă
2.003

3.583
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
3.583

5.223
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.223

2.759
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.759

5.866
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
5.866

4.329
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
4.329
















Comentează