Un sondaj de opinie realizat la nivelul Capitalei, la comanda PNL, bulversează consumatorii de analiză politică și pronosticuri pre-electorale. O listă cu măsurători ale favorabilității amestecă nume foarte diverse, din diferite generații politice.
Înainte cu șase luni de alegeri, indicatorul favorabilității este probabil cel mai în măsură să ne spună câte ceva despre șansele potențialilor candidați. El trebuie coroborat obligatoriu cu notorietatea candidaților, dar și cu forța vehiculelor politice care stau în spatele lor.
Mulți s-au mirat de scorul bun pe care îl au oameni ca Tăriceanu și Andronescu în ierarhia favorabilității. Ei sunt cumva din aceeași categorie. Oameni politici cu experiență, care activează pe scena publică din 1990. Numele Ecaterinei Andronescu este legat de mandatele sale la Ministerul Educației, Tăriceanu a fost prim-ministru al României. Dacă traseul politic al universitarei este consistent legat de PSD, parcursul lui Tăriceanu este mai sinuos. Abandonat de liberali, după alegerile din 2009, acesta face un pas către PSD, după ieșirea PNL de la guvernare ăn 2014. Își creează propria formațiune politică și fuzionează cu PC, mișcare din care rezultă ALDE, formațiune având același nume cu grupul liberalilor europeni.
Ce șanse au cu adevărat Tăriceanu sau Andronescu în perspectiva alegerilor din București? Au măcar șanse să fie desemnați candidați? Acestea sunt întrebări cheie care exced măsurătorile din sondaje. Andronescu este urmărită penal. Dacă noul cod de integritate va trece de forurile de conducere ale partidului, atunci e puțin probabil ca aceasta să mai prindă chiar o funcție în partid, cu atât mai puțin să participe la un meci atât de disputat cum e competiția pentru București.
În ce îl privește pe Tăriceanu, acesta s-ar putea să nu aibă altă opțiune, pentru un partid anemic, cum e ALDE, dacă vrea să îmbunătățească șansele colegilor în perspectiva parlamentarelor: opțiunea de a candida. Totuși, pe culoarele liberalilor se vorbea despre negocieri pe care aceștia le poartă cu fostul premier, care să împiedice o intrare a acestuia în cursa electorală de anul viitor pe propriile picioare, tocmai pentru a nu diminua șansele lor la prima poziție. Greu de crezut că se va și materializa în vreun fel înțelegerea, având în vedere că oamenii lui Gorghiu sunt porniți să dea la o parte figurile vechi din partid. De ce s-ar încurca în acest proces cu readucerea unui Tăriceanu plin de toate cicatricele tranziției?
Dacă e să privim din perspectiva electoratului, mirarea celor care văd în scorurile lui Tăriceanu sau Andronescu prea multă bunăvoință din partea votanților este nejustificată. Da, România pare că se îndreaptă acum spre o nouă clasă politică, spre figuri noi, necompromise. Dar cine crede că un asemenea curent majoritar nu este contrabalansat de un curent de forță egală al nostalgicilor, al celor atașați încă de vechile personaje, care s-au perindat într-un moment sau altul la butoanele Puterii, e nerealist. Să ne amintim că mulți ani după Revoluția care a răsturnat violent regimul comunist, a rămas un segment deloc neglijabil de oameni care îl regretau pe Ceaușescu, regretau Partidul Comunist și binefacerile sale. E imprudent să ne gândim că o asemenea inerție privind clasa politică veche, cea care a traversat tranziția de la un capăt la altul, nu funcționează după aceleași reguli.
În același sondaj, însă, avem și figurile noi afișate de partidele politice sau provenite pur și simplu din societatea civilă. Nicușor Dan, Cristian Bușoi, Cătălin Ivan au o notorietate, firesc, mult mai mică decât Andronescu, Roman sau Tăriceanu, dar asta nu înseamnă deloc un dezavantaj. Notorietatea candidaților crește accelerat înainte de campania electorală și chiar în campanie. Atunci se pune problema diferit: câți din cei care ajung să te cunoască își vor forma o părere bună despre tine? Cumva asta se poate prefigura încă de pe acum. Spre exemplu, pe Bușoi îl știu doar 27% din electorii bucureșteni astăzi, iar, dintre aceștia, unul din trei și-a format o părere bună. Pe Nicușor Dan îl știu doar 23% dintre bucureșteni, dar aproape unul din doi și-a format o părere bună. Nimic nu ne împiedică să credem că această rată de conversie a notorietății în popularitate se va menține cel puțin la același nivel.
La Tăriceanu și Andronescu lucrurile vor arăta diferit. În primul rând, ei sunt foarte cunoscuți, deci nu mai au spațiu de creștere. Tot ce pot spera ei este să-i convingă pe cei care astăzi au o părere proastă că merită să aibă o părere mai bună, dar asta, în politică, e foarte greu de obținut, ți-o poate spune orice consultant de campanie. Favorabilitatea este un bun perisabil al politicienilor. E foarte greu să fii în prim planul scenei politice și să te menții popular. Erodarea, mai ales atunci când deții pârghiile puterii, este un proces natural. Figurile vechi, mult prea expuse, au și multe tinichele de coadă, care sunt reactivate în campania electorală. Deci, sunt șanse mari ca, în cazul Tăriceanu și Andronescu, mulți favorabili să treacă în tabăra nefavorabililor.
Evident că șansele noilor fețe depind mult de strategia majorității partidelor. Dacă majoritatea partidelor decide să joace cartea ”noului”, atunci un Tăriceanu, singularizat ca o veche figură în politică, va arăta destul de stingher în peisajul electoral pentru Capitală, iar scorul său de popularitate se va diminua considerabil chiar prin acest contrast. Normal că Tăriceanu va încerca să capitalizeze tocmai acel electorat conservator, care preferă deocamdată să-și joace opțiunile într-un mod prudent, sentimental, fără riscuri. Numai că, așa cum se întâmplă într-o campanie, majoritatea actorilor dă tonul, iar electoratul conservator care nu se va găsi reprezentat în niciuna din figurile noi propuse, va opta să stea în case, tocmai pentru că preferatul lor este atât de contrastatant cu restul plutonului de candidați.
Așadar, e devreme să judecăm cursa pentru București dintr-o singură fotografie a momentului. Dacă cineva chiar își dorește o analiză ea va trebuie să țină cont de tendințele generale din electorat, de intențiile previzibile ale partidelor politice și de modul în care va arăta atmosfera generală de campanie în 2016. De asemenea, istoricul electoral al Capitalei este esențial în a judeca șansele prezumtivilor candidați. În București, din 2000 și până azi, a câștigat candidatul excentric, cel cotat cu șanse mici la casele de pariuri, pentru că nu se încadra în mainstream.
Comentează