Municipiul București este zona electorală cea mai disputată în politica românească, în special după alegerile din 2000. Atunci, un outsider, cu un partid de sub 10%, a intrat în al doilea tur de scrutin ”la fotografie” (câteva zecimi l-au despărțit de candidatul CDR - 2000) cu mult mai popularul Sorin Oprescu, susținut de PSD.
PSD era în opoziție, dar sondajele îl dădeau ca sigur câștigător al parlamentarelor. Era, cum ar veni, favoritul poporului. Traian Băsescu, outsiderul, a câștigat competiția. A câștigat apoi din primul tur același scrutin local și apoi de două ori consecutiv alegerile prezidențiale din România.
În 2008, scenariul s-a repetat. De data aceasta cu ”buldogul” lui Băsescu în rol principal. Un independent, care a știut să se victimizeze înainte de intrarea în cursă, a câștigat fără drept de apel în fața candidaților celorlalte trei partide mari: PSD, PNL, PDL. Numele lui era Sorin Oprescu, învinsul din 2000, demisionat din partidul lui Iliescu.
Aceste două episoade ne arată că, în București, politica partidelor mari este prea mică pentru funcția de Primar General. E suficient să ai un personaj exotic, bun actor, cu o voință de fier, ca să răstoarne toate calculele electorale. Chiar fără un partid în spate sau cu un partid liliputan, un asemenea personaj poate să câștige.
Trebuie remarcat în istoricul ultimilor 15 ani, că, în afară de 2004 și 2012, bătălia pentru București a fost abordată fără Primarul General în cursă, adică, fără acel personaj care să-și asume responsabilitatea pentru guvernarea Bucureștilor de până atunci. Așa s-a întâmplat în 2000, când Lis a ieșit din peisaj, în 2008, când Videanu a refuzat să mai candideze, așa se va întâmpla și în 2016, când Oprescu, aflat în arest, nu va intra în cursă.
Un alt specific al Bucureștilor este relația între candidatul pentru Primăria Generală și candidații pentru sectoare. Experiențele de până acum arată că lupta pentru sector și cea pentru PG sunt privite de alegători ca două competiții separate. Un prim corolar: candidații de sectoare nu pot ”împinge” în funcție un candidat pentru Primăria Generală. Dimpotrivă, reversul s-a arătat mai curând valabil. Adică, un Primar General foarte popular poate instala în funcții primari de sectoare.
Așa s-a întâmplat în 2004, când nume mai puțin cunoscute pe atunci, precum Negoiță, Inimăroiu, Poteraș și Chiliman s-au trezit pe scaunele de primari de sector, tractați de locomotiva Traian Băsescu. În 2000, toți candidații PSD la sectoare au câștigat funcțiile, dar Oprescu a pierdut funcția de Primar General.
Spre deosebire de orașele mai mici din provincie, în București, activismul politic este mult mai redus. Tipul de mobilizare electorală specific localităților cu 100-200 de mii de alegători, pe linie de partid, este mult mai improbabil în marea metropolă. La sectoare, de mărimea unor capitale de județ, activismul partidelor mari are oarece importanță.
Primari precum Vanghelie și Onțanu au arătat că e posibil. Însă, voturile lor nu s-au regăsit întotdeauna în scorul candidatului pentru funcția supremă din capitală. Rata mică de participare din București (35-40%), comparativ cu media națională (spre 50%), arată clar gradul redus de penetrare a rețelelor de partid (comparativ cu județe cu participare mare precum Teleorman, Vrancea, Olt, înțesate de activul partidelor mari).
În București au apărut, mai ales în ultimii zece ani, fenomene noi de mobilizare asociate unui public relativ tânăr mai înclinat spre teme de stânga – ecologismul, arta urbană, hipsterismul. El nu este deloc neglijabil și, mai important, este greu înregimentabil de către partidele mari.
El s-a regăsit în voturile lui Oprescu din 2008 și, într-o oarecare măsură, și în 2012 sau în scorul neașteptat de bun pe care Nicușor Dan, reprezentantul lor neoficial, l-a luat la scrutinul de acum trei ani – aproximativ 9%. Gradul lor de mobilizare spontană s-a văzut cel mai bine la protestele din toamna lui 2013 împotriva exploatării de la Roșia Montana. Între 20 și 30 de mii de bucureșteni au mărșăluit pe străzile Bucureștilor, mai multe seri la rând, oferind un spectacol pașnic, dar și o probă de mobilizare prin rețelele sociale, fără un lider consacrat, fără mașinării de partid sofisticate.
Candidaturile pentru Primăria Generală vor fi anunțate, probabil, pe ultima sută de metri. Unele sunt cunoscute deja, cum ar fi Nicușor Dan, acum pregătit să obțină și mandate de consilier, având un partid nou înființat în spate. Cristian Bușoi de la PNL este cel mai bine poziționat acum în PNL să intre în cursă, deși lucrurile se pot schimba radical cu o lună înainte de scrutin.
Pentru a doua oară după 1989, alegerile locale se vor desfășura într-un singur tur. Adică, cel care iese pe primul loc își adjudecă funcția. Asta face competiția extrem de interesantă și dinamică, nefiind excluse candidaturi de tip ”iepure”, aruncate pentru diminuarea scorurilor adversarilor.
Se vorbește deja de nume mari din partea unor partide mici ce ar putea intra în cursă, cu obiectivul de a îmbunătăți performanța electorală generală a formațiunilor pe care le păstoresc. E vorba de ”legenda alegerilor”, Traian Băsescu, din partea PMP sau Monica Macovei, din partea M10. Ambii au șanse să încurce teribil casele de pariuri.
Bucureștiul este nu doar o zecime din totalul electoratului național (un partid care obține aici 30% își poate asigura un 3% lejer la nivelul țării), dar este și arena favorită a media în cazul alegerilor locale. Cum s-a întâmplat în 2000, când campania candidatului Alianței D.A., pe care s-au pus toate reflectoarele, a dat un impuls electrizant în alte mari municipii pentru aceeași formațiune politică.
Băsescu, fost Primar General, căruia capitala îi datorează câteva mari proiecte duse la bun sfârșit, precum Pasajul Basarab, poate deveni ușor favoritul cursei. Macovei, apărătoarea justiției și a popularului DNA, poate și ea să creeze entuziasm într-o metropolă devastată de mari scandaluri de corupție, ale căror victime au fost până acum doi primari de sector și Primarul General.
Favoriții sondajelor sunt însă candidații stângii, Piedone, de la sectorul patru, astăzi înscris în UNPR și Robert Negoiță de la sectorul 3. Sondajele însă au pălit întotdeauna în fața surprizelor de la București. În plus, primari în funcție, cei doi nu au încă siguranța că nu vor îngroșa până la alegeri rândurile edililor împotriva cărora s-a început urmărirea penală.
Stânga și dreapta au din ce în ce mai puțin sens în București. Există, fără îndoială un electorat anti-PSD, dar amintirea mineriadelor și a Revoluției au început să pălească în fața temelor noii stângi, în fruntea căreia se va pune Nicușor Dan. În 2008, pupilul lui Iliescu, e adevărat, candidând independent, a obținut victoria tocmai prin atragerea acestei categorii noi de electorat urban, mai puțin sensibilă la istoria politică recentă, dar mai atașat de subiecte ”soft”, emoționale, asociate problemelor marilor aglomerări metropolitane – spațiile verzi, aer curat, piste pentru bicicliști, conservarea clădirilor de patrimoniu, meserii tradiționale, arhitectură și artă urbană etc.
Prezența unor nume mari, precum Băsescu și Macovei, în lupta electorală, va polariza fără îndoială competiția. În acest caz, PNL va fi obligat să scoată la înaintare un candidat mult mai ”exotic” și cu mai mare notorietate decât Cristian Bușoi. Piedone ar putea fi folosit ca monedă de schimb de UNPR pentru o alianță cu PSD la nivel național. Nu e greu de imaginat că bătălia se va duce, pe un asemenea scenariu, între Băsescu și Piedone, primul fiind însă dezavantajat de prezența Monicăi Macovei în cursă.
Al treilea, cu un scor deloc de neglijat, ar putea fi Nicușor Dan. Multe nume grele în competiție vor însemna, de fapt, o mare fragmentare a votului și o legitimitate scăzută a viitorului Primar General, care va avea în spate nu mai mult de 22-25% din voturi. De asemenea, într-o asemenea configurație post-alegeri, vom avea un Consiliu General la fel de ”risipit”, cu majorități extrem de instabile și dependente de evenimente și trocuri la nivel național.
Din acest punct de vedere, bucureștenii nu vor avea nimic de câștigat în următorii patru ani, decât 30 de zile de spectacol pe cinste.
Comentează