Bătrână, decedată după ce a căzut într-o fosă septică

Autor: Alice Draghici

Publicat: 14-07-2024

Actualizat: 14-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: 4media.ro

O bătrână de 93 de ani a murit după ce a căzut duminică într-o fosă septică, în localitatea Bogata, județul Mureș.

Potrivit ISU Mureș, pompierii militari din Luduș au intervenit cu o autospecială de stingere, pentru degajarea unei femei de aproximativ 93 de ani, căzută într-o fosă septică, în localitatea Bogata. În sprijinul pompierilor a acționat și un echipaj medical SMURD.

Femeia a fost extrasă de aparținători până la sosirea pompierilor, ulterior predată echipajului medical, care a început manevrele de resuscitare.

„În ciuda eforturilor depuse de către personalul medical specializat, a fost declarat decesului femeii”, a transmis ISU Mureș.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri