Banca Centrală Europenă (BCE) se aşteaptă ca zona euro să sufere o recesiune profundă anul acesta, din cauza impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19), pierderile urmând să fie recuperate doar parţial în 2021, transmit DPA şi Reuters potrivit Agerpres.
În ceea ce preşedintele BCE, Christine Lagarde, a descris ca fiind scenariul de referinţă, PIB-ul zonei euro ar urma să se contracte cu 8,7% în 2020 şi apoi să urce cu 5,2% în 2021 şi cu 3,3% în 2022, avertizând că riscurile ar putea compromite aceste estimări. Anterior, BCE previzionase un avans de 0,8% anul acesta.
Nivelul declinului şi al redresării va depinde "de durata şi de eficacitatea măsurilor de izolare, de succesul politicilor menite să atenueze impactul asupra veniturilor şi şomajului şi de gradul în care vor fi afectate cererea şi lanţul de furnizare", a explicat Lagarde.
De asemenea, BCE a revizuit prognoza de inflaţie în zona euro. În mai, rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit la 0,1%, de la 0,3% luna precedentă, arată estimarea publicată de Oficiul European de Statistică (Eurostat), după ce pandemia de coronavirus (COVID-19) aproape a oprit activitatea economică, iar preţul petrolului a scăzut semnificativ.
Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este mult sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) pe termen mediu, respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
În prognoza publicată joi, BCE se aşteaptă ca rata inflaţiei în zona euro să se situeze la 0,3% anul acesta, faţă de previziunea precedentă, de 1,1%, urmând să ajungă la 0,8% în 2021 şi la 1,3% în 2022.
Potrivit previziunilor economice de primăvară, publicate pe data de 6 mai de Comisia Europeană (CE), zona euro ar urma să înregistreze în acest an o contracţie record de 7,7%, urmând ca în 2021 să cunoască o creştere de 6,3%.
BCE se aşteaptă la o recesiune severă în 2020 şi la o redresare parţială în 2021
Explorează subiectul
Articole Similare

18
Oficial BCE: Euro digital ar putea costa băncile europene între patru și şase miliarde de euro
18

2.864
Bogdan Staicu (Bilanț DNA) - Vicepreşedintele CSM vorbeşte despre un regim 'drastic' de pensionare în magistratură - El acuză o inechitate față de magistrați după validarea CCR
2.864

1.292
Traian Briciu (bilanț DNA) - DNA nu a marșat pe popularitate și senzațional ci pe anchete cu adevărat structurale, s-a dus foarte mult spre zona care afectează elementele structurale ale statului
1.292

68
Șefa BCE respinge zvonurile privind o demisie iminentă
68

4.704
România susține E6 și Europa cu două viteze - Pariul lui Nazare pe E6, între beneficii economice și pericolul de a rămâne în afara nucleului dur al UE
4.704

53
UE trebuie să renunţe la „pesimismul” cu privire la inteligenţa artificială, transmite un oficial al Casei Albe. Consilierul principal al preşedintelui american Donald Trump critică dur Legea privind IA adoptată de Bruxelles
53

303
Comisia Europeană ia în calcul măsuri de urgență pentru reluarea transportului de petrol rusesc prin conducta Drujba
303

8.099
Comisia Europeană, prima reacție după decizia CCR privind pensiile speciale: Anunță ce se întâmplă cu banii suspendați din PNRR-ul României
8.099

1.333
Comisia Europeană intră cu „buldozerul” peste Shein! Anchetă de amploare cu acuzații grave: dă dependență sau materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor
1.333

1.312
Cine va conduce Parlamentul European după 2027 - bătălia a început deja: alianțe fragile, trădări și negocieri secrete (POLITICO)
1.312

1.412
O nouă taxă se pregătește pentru toate statele UE: Jocurile de noroc vor susține masiv educația
1.412

70
Comisia Europeană dă asigurări că nu există riscuri privind aprovizionarea cu petrol în Ungaria și Slovacia, în ciuda avariei conductei Drujba
70

880
VIDEO Nicușor Dan vorbește despre interesul național în relația cu SUA, NATO și UE: Evident că sunt puse în discuție chestiuni care păreau stabile
880

















Comentează