Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BCE se reunește în Irlanda pentru discuții strategice într-o stațiune de lux

BCE

Oficialii Băncii Centrale Europene vor discuta o revizuire a strategiei la o reuniune care va avea loc luna următoare într-o staţiune de lux din Irlanda, unde ar urma să pregătească şi terenul pentru o posibilă reducere a dobânzilor în luna iunie, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar, informează Agerpres.

Gardienii euro se apropie de punctul final al unui război, care durează de doi ani, cu inflaţia şi acum dezbaterile interne se concentrează pe direcţia pe care o vor lua costurile cu împrumuturile, dincolo de o aşteptată reducere la reuniunea din 6 iunie.

Sursele citate de Reuters susţin că cel mai probabil guvernatorii vor pregăti terenul pentru decizia din luna iunie atunci când se vor reuni la staţiunea de lux Mount Juliet Estate de la Kilkenny, Irlanda, în perioada 21-22 mai.

Cu această ocazie, gardienii euro vor aborda şi subiecte pe termen mai lung. Unul dintre aceste subiecte este următoarea revizuire a strategiei de politică monetară a BCE. Cu prilejul precedentelor revizuiri, dintre care ultima a fost finalizată în 2021, oficialii au modificat ţinta de inflaţie a BCE, un subiect foarte important pentru traderi în orice moment şi mai ales după recentele creşteri de preţuri.

Cu toate acestea, sursele au precizat că la acest moment oficialii BCE pur şi simplu vor face doar schimb de păreri, ceea ce înseamnă că nu vor fi discutate propuneri concrete.

Unii economişti au speculat că BCE şi Fed-ul american ar putea fi forţate să îşi majoreze ţinta de inflaţie, stabilită la 2%, într-o eră de fricţiuni comerciale, tensiuni geopolitice şi schimbări climatice. Însă ambele bănci centrale au dezminţit o astfel de idee.

Un alt subiect de discuţii la reuniunea de la Kilkenny ar urma să fie modul în care BCE ar trebui să ţină cont de aspectele climatice atunci când stabileşte politica. Există o dezbatere mai veche privind alegerea de obligaţiuni de la companiile care poluează mai puţin şi să fie oferite stimulente băncilor comerciale să facă la fel atunci când acordă credite.

Lagarde a organizat mai multe astfel de reuniuni private de la preluarea mandatului de preşedinte al BCE, la finele lui 2019, în speranţa că va reuşi să readucă armonia în interiorul consiliului guvernatorilor. În general, guvernatorii recunosc că atmosfera s-a îmbunătăţit după ce Lagarde i-a succedat în funcţie lui Mario Draghi, în condiţiile în care Lagarde ascultă mai mult decât Draghi ce au de spus colegii săi din cele 20 de ţări din zona euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.