Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BEC: Măsuri privind alcătuirea birourilor electorale ale secţiilor de votare

Radu Pop
BEC
BEC Biroul Electoral Central

Biroul Electoral Central a decis, vineri, ca birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară să fie constituite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult şapte membri, reprezentanţi ai formaţiunilor politice şi ai organizaţiilor minorităţilor naţionale, acestea neputând funcţiona cu mai puţin de cinci membri, informează Agerpres.

De asemenea, potrivit hotărârii BEC, birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate vor fi alcătuite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult opt membri, dar nu mai puţin de un membru, şi nu pot funcţiona cu mai puţin de trei membri, dintre care unul este preşedintele.

Birourile electorale ale secţiilor de votare vor fi alcătuite numai din cetăţeni cu drept de vot şi nu este obligatoriu ca reprezentanţii propuşi de formaţiuni politice sau organizaţii ale minorităţilor naţionale să fie membri ai acestora.

Incompatibilități

Candidaţii la alegerile europarlamentare, precum şi soţii, rudele sau afinii ale acestora până la gradul al treilea inclusiv nu vor putea fi membri ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi din străinătate.

De asemenea, candidaţii la funcţiile de preşedinţi de Consilii judeţene, consilieri judeţeni, primari, consilieri locali, primar general al Capitalei, consilieri în CGMB, primari de sector, consilieri locali de sector, precum şi soţii, rudele sau afinii acestora până la gradul al treilea inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale ale secţiilor de votare constituite în judeţele, respectiv în unităţile administrativ-teritoriale, în Bucureşti sau în sectoarele în care candidează.

Până în 20 mai, ora 23,59, Autoritatea Electorală Permanentă va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi locţiitorii acestora, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată, organizată la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, pe funcţii, dintre persoanele înscrise în Corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul secţiei de votare, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite.

Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară sau locţiitorii acestora vor putea fi înlocuiţi, la cerere, în situaţia în care nu pot participa la alegeri din motive de forţă majoră, atestate prin înscrisuri, precum şi în situaţia în care nu se prezintă la secţia de votare la orele stabilite de lege pentru desfăşurarea activităţilor care intră în atribuţiile lor.

Cererile de suspendare din Corpul experţilor electorali pentru alegerile din data de 9 iunie formulate ulterior datei de 10 mai, ora 23,59, nu se vor lua în considerare.

Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi locţiitorii acestora vor fi obligaţi să participe la sesiunile de instruire şi la toate activităţile birourilor electorale ale secţiilor de votare în cadrul cărora sunt desemnaţi.

Secțiile din străinătate

Tot până la 20 mai, ora 23,59, şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare vor desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate şi locţiitorii acestora dintre cetăţenii cu drept de vot care au transmis prin poştă, fax, e-mail sau au depus fizic cereri semnate şi datate, prin care declară că îndeplinesc condiţiile.

În cazul în care preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate nu îşi îndeplinesc atribuţiile ce le revin sau săvârşesc contravenţii vor fi înlocuiţi, de îndată, la solicitarea biroului electoral ierarhic superior, cu locţiitorii acestora.

BEC a mai decis ca, până la data de 21 mai, ora 23,59, partidele politice parlamentare şi organizaţiile minorităţilor naţionale care au avut grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului la data constituirii acestuia în urma alegerilor din anul 2020, grupul organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Camera Deputaţilor, partidele politice şi organizaţiile minorităţilor naţionale cărora le-au fost repartizate mandate la alegerile europarlamentare din anul 2019, precum şi cele care participă la alegeri vor comunica birourilor electorale de circumscripţie datele reprezentanţilor propuşi în birourile electorale ale secţiilor de votare.

Pentru fiecare secţie de votare se poate propune un singur reprezentant şi nu se vor lua în considerare reprezentanţii propuşi peste numărul total de secţii de votare.

Până la 22 mai, ora 23,59, preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală ori de sector al municipiului Bucureşti vor proceda la completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi consemnarea operaţiunii într-un proces-verbal care constituie actul de învestitură, parcurgând mai multe etape de completare şi în funcţie de mai multe criterii prevăzute în această hotărâre.

Birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate vor fi completate cu reprezentanţii propuşi de partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale care au membri în Parlamentul European la data începerii perioadei electorale şi care participă la alegerile europarlamentare din anul 2024, potrivit prevederilor legale.

În cazul în care numărul persoanelor propuse de formaţiunile politice este insuficient pentru completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate acestea sunt completate cu cetăţeni români cu drept de vot propuşi de către şefii misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare, după caz.

Reprezentanţii partidelor politice, ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, ai alianţelor politice sau electorale în birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară şi din străinătate vor putea fi înlocuiţi, la cererea celor care i-au propus, pentru motive întemeiate, apreciate de la caz la caz, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior, prin hotărâre, până în preziua votării, iar în caz de deces, îmbolnăviri sau accidente chiar şi în ziua alegerilor, mai prevede Hotărârea BEC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.