Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bejinariu se apără cu CCR de DNA: 'Nu există niciun indiciu că aş fi încălcat vreo lege'

Inquam Photo / Octav Ganea
Inquam Eugen Bejinariu

Plenul Camerei Deputaţilor urmează să se pronunţe, marţi, asupra solicitării DNA cu privire la efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Bejinariu a susţinut un discurs de la tribuna Camerei, în care a susţinut că este nevinovat şi a invocat o decizie a Curţii Constituţionale. Mai mult, fapta invocată de DNA nu ar fi fost incriminată în legislaţia penală la momentul săvârşirii.

"Resping categoric acuzația că aș fi comis vreun abuz în serviciu. Acuzațiile sunt complet nefondate. Nu sunt acuzat că aș fi săvârşit vreo infracţiune de corupţie. Contractul este încheiat între Guvernul României şi Microsoft Irlanda, parte a unui act normativ adoptat de Guvern, iar semnătura mea a fost acodată în baza unui mandat imperativ. Semnarea contractului între Guvernul României şi Microsoft Irlanda a fost decisă prin adoptarea de către Guvern a unui act normativ, cu toate avizele juridice. Nicăieri în dosar nu este vreuun indiciu că aş fi încălcat vreo lege sau aş fi adus vreun prejudiciu cu rea credinţă sau interes subiectiv. Nu am avut nicio discuţie cu vreun reprezentant al companiei. Nici nu am avut atribuţii de negociere", a declarat Bejinariu.

Vezi şi: Elena Udrea, reacție la 'oaia ca brand turistic': 'Toţi diletanţii îşi dau cu părerea'

Fostul secretar general al Guvernului Năstase a făcut apel şi la o decizie CCR. "Am dat mai multe declaraţii de martor în dosar şi am demonstrat procurorului că deciziile au fost luate înainte să fiu numit în funcţie. Nu am iniţiat nici Hotărârea de Guvern, am contrasemnat în conformitate cu legea. Este absurd, stimaţi colegi. Eu sunt un om corect, de bună credinţă. Niciodată nu m-am gândit că acţiunile mele ar putea fi interpetate ca activităţi ce depăşesc cadrul legal. Nu există nicio probă că aş fi comis vreo infracţiune. În acest moment există decizia CCR 68/2017 care stabileşte că adoptarea unui act normativ nu poate constitui subiectul cercetării penale", a mai precizat Bejinariu.

Pe 22 noiembrie 2016, Ministerul Public solicita Camerei Deputaţilor să "formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Bejinariu Eugen, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003-2004, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit". Comisia juridică a dat în urmă cu două săptămâni un raport de respingere acestei solicitări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.