La aproape un an după atacurile teroriste de la Bruxelles, Belgia rămâne sub ameninţarea atentatelor teroriste, dar natura pericolului s-a schimbat, gruparea Statul Islamic (SI) fiind în momentul de faţă mai curând o "sursă de inspiraţie" decât un comanditar de atacuri, a afirmat ministrul de interne belgian, Jan Jambon, într-un interviu difuzat vineri de AFP, potrivit agerpres.
Potrivit ministrului, astăzi Belgia "este mai sigură" decât în momentul atentatelor de la 22 martie 2016, soldate cu 32 de morţi şi sute de răniţi pe aeroportul şi la metroul din Bruxelles.
Elicopter PRĂBUŞIT în Istanbul. Oameni de afaceri ruşi se aflau la bord. NU sunt supravieţuitori
Totuşi, se menţine nivelul de alertă 3 pe o scară de 4, "ceea ce înseamnă că trebuie să rămânem vigilenţi la ce se întâmplă pe teritoriul nostru şi în lume, pentru că terorismul nu cunoaşte frontiere", a subliniat ministrul.
Jan Jambon, reprezentant al partidului naţionalist flamand N-VA (dreapta), a precizat că "ameninţarea evoluează" şi a traversat deja trei faze. "Prima fază o reprezintă atentatele cu ţintă foarte precisă: Charlie Hebdo la Paris sau Muzeul evreiesc din Bruxelles. A doua fază este atunci când combatanţii SI comit atentate aici cu obiectivul de a face cât mai multe victime", a explicat ministrul.
Armata chineză, ULTRAsofisticată. Avionul invizibil este vârf de lance - FOTO
Dar întrucât nu au mai avut loc plecări către Siria şi Irak - nefiind înregistrată nicio astfel de plecare din Belgia în anul 2016, în condiţiile în care această ţară era campioană regională la trimis combatanţi -, iar revenirea este mai dificilă, Statul Islamic "nu mai comandă" direct acţiuni teroriste. Acum, SI "îi inspiră pe oameni să contribuie la jihad. Aşa a fost la Nisa, la Berlin, la Ierusalim, este individul cu maceta care a atacat două poliţiste la Charleroi" (în sudul Belgiei), a continuat ministrul belgian, referindu-se la a treia fază a ameninţării teroriste.
Potrivit acestuia, serviciile de informaţii din mai multe ţări se tem de începerea unei noi faze, marcată de eventuala revenire a jhadiştilor în Europa. "Au fost constatate deja primele întoarceri, deşi este vorba mai mult de femei cu copii. Nu spun că nu există niciun pericol, pentru că şi femeile pot fi combatante. Dar nu există încă semnele unui exod de amploare", a menţionat ministrul, care a dat totuşi asigurări că "toate serviciile de informaţii, din toate ţările, se ocupă de acest lucru".
TERIFIANT Cum arată manualele școlare ale ISIS pentru copii. Cum sunt problemele de matematică/ FOTO
O altă sursă de preocupare o reprezintă, potrivit lui Jambon, evoluţia salafismului şi a wahhabismului saudit, una din versiunile cele mai stricte ale islamului. "Înainte exista o distincţie clară între salafismul politic, cel religios şi cel violent. Astăzi, această distincţie a devenit mult mai vagă, ceea ce este periculos", a punctat ministrul belgian, care a ţinut în acest context să facă deosebirea între "acţiunile Arabiei Saudite" - care a respins acuzaţiile de susţinere a terorismului în Belgia - şi cele ale unor "indivizi cu cetăţenie saudită care fac personal diverse lucruri".
Jan Jambon a atras atenţia asupra faptului că, în Belgia, "unele garaje se transformă în moschei şi acest lucru se petrece în mare parte prin internet". "Societatea noastră este datoare să vină cu contrapropuneri, pentru că li s-a lăsat prea mult timp teren deschis salafiştilor şi Statului Islamic pentru a-i seduce pe tineri cu mesaje simpliste", a avertizat el.
Ministrul belgian este de părere că, "pentru a combate terorismul, trebuie început cu combaterea micii criminalităţi". "Tineri infractori mărunţi intră la un moment dat în contact cu o formă mai gravă de criminalitate. Ajung la închisoare, şi pe urmă? Sunt la a treia sau a patra generaţie de imigranţi, nu au diplome dar au deja cazier. Ce viitor îi aşteaptă?", a subliniat responsabilul belgian.
Comentează