Germania cere să fie informată unde se află opozanta belarusă Maria Kolesnikova, care potrivit anturajului său a fost "răpită" luni dimineaţă, a declarat ministrul german al afacerilor externe Heiko Maas, citat de AFP.
"Suntem foarte preocupaţi de situaţia dnei Kolesnikova", a subliniat într-un interviu pentru Bild Heiko Maas, în contextul în care Germania asigură preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE. "Cerem să ştim unde se află şi eliberarea tuturor deţinuţilor politici în Belarus", a adăugat el.
"Arestările repetate şi represiunea, în primul rând împotriva unor membri ai 'consiliului de coordonare' (al opoziţiei belaruse - n.r.), sunt inacceptabile", a adăugat ministrul din guvernul Angelei Merkel.
Maria Kolesnikova, singura figură importantă a opoziţiei care a ales să nu plece în străinătate, a fost "răpită" şi urcată într-un vehicul luni dimineaţă de persoane necunoscute, a anunţat "consiliul de coordonare" al opoziţiei.
Ea nu a răspuns la telefon de atunci, la fel ca şi doi membri ai echipei sale.
Figură de prim-plan a opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania, a acuzat autorităţile din Belarus că se dedau unei politici de "teroare" după ce autorităţile ţării au efectuat peste 600 de arestări cu prilejul manifestaţiei masive a opoziţiei de duminică de la Minsk.
"Când vedem imagini cu manifestanţii paşnici din Minsk nu putem închide ochii în faţa faptului că oamenii vor o schimbare de politică şi de tip de conducători", a adăugat Heiko Maas.
El a subliniat că guvernul german lucrează "neobosit" la o serie de sancţiuni europene împotriva regimului lui Aleksandr Lukaşenko.
Maria Kolesnikova nu a reapărut în Belarus până luni seară. "Peste opt ore au trecut şi nu ştim în continuare unde este Maria şi ce s-a întâmplat cu ea", a declarat Maksim Znak, un membru al consiliului de coordonare, într-un clip video publicat pe YouTube.
Întrebat de AFP, Ministerul de Interne din Belarus a indicat că nu deţine informaţii privind această arestare.
Berlinul cere clarificări privind soarta opozantei Maria Kolesnikova, răpită de persoane necunoscute
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.500
Japonia ar fi dispusă să trimită nave în Strâmtoarea Ormuz - Condiția cerută de Sanae Takaichi
1.500

1.264
România, în vizorul Iranului? Ministrul de Externe explică: „Nu e vorba de retaliere militară”
1.264

2.556
UPDATE Un nou lider proeminent din Iran a fost ucis de Israel
2.556

30
NATO a desfășurat o nouă baterie Patriot la baza aeriană Incirlik din sudul Turciei
30

1.815
„Îl vom găsi și neutraliza” – Israelul anunță vânătoarea pentru noul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei
1.815

112
VIDEO Funeraliile lui Ali Larijania - Iranul jură răzbunare
112

49
Israelul suspendă intrarea ajutorului trimis de UNICEF pentru Fâşia Gaza
49

4.080
Mișcări tectonice pe plan mondial: China a făcut o ofertă de reunificare energetică Taiwanului, pe fondul crizei energetice internaționale
4.080

32
În Arabia Saudită au fost interceptate două drone care vizau cartierul diplomatic din Riad
32

3.585
Italia dă alarma - Un petrolier rus în derivă, încărcat cu gaz natural lichefiat, ”bombă ecologică” gata să explodeze în Mediterana
3.585

4.332
VIDEO Președintele irlandez îl înfruntă elegant pe Donald Trump la Casa Albă
4.332

4.434
Demisia care zguduie administrația Trump: cine e Joe Kent, șeful antitero plecat cu scandal, și de ce spune că Iranul nu era o amenințare iminentă
4.434

68
VIDEO Un bărbat a fost arestat după ce a intrat în țarcul unui hipopotam-vedetă din Thailanda
68
















Comentează