Bernadette Szocs a ieșit din cursa pentru aur la simplu, dar luptă în continuare la dublu

Autor: Diana Pană

Publicat: 22-05-2025 15:27

Actualizat: 22-05-2025 18:27

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

Bernadette Szocs, favorita 11, s-a oprit în optimile de finală în proba de simplu, la Campionatului Mondial Individual – 2025, ea fiind sportiva din delegaţia României cu cel mai lung parcurs în Doha, în această probă, scrie news.ro.

Calificată printre primele 16 sportive la nivel mondial, vicecampioana europeană en titre a întâlnit-o pe favorita #2, Wang Manyu, campioana olimpică en titre cu echipa Chinei.

Deşi Bernadette Szocs a pierdut în minimum de seturi, duelul a avut lovituri fulgerătoare, schimburi spectaculoase, cu o şansă pentru sportiva noastră să schimbe cursul jocului, în setul al doilea, când a revenit de la 8-10 şi a încercat să egaleze situaţia. În cele din urmă, tricolora a cedat meciul, scor 0-4 (6-11, 10-12, 5-11, 6-11).

Din acest moment, Bernadette Szocs îşi mută toate resursele în proba de dublu feminin, unde va juca în sferturile de finală ale CM, alături de partenera austriacă Sofia Polcanova.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri