Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Biblioteca Milan Kundera, inaugurată la Brno, Cehia

facebook.com
Biblia biblioteca carti

Circa 3.000 de exemplare din operele lui Milan Kundera, păstrate iniţial în apartamentul parizian al scriitorului, sunt de acum disponibile publicului într-o nouă bibliotecă inaugurată la Brno, oraşul său natal din Republica Cehă, informează AFP.

Biblioteca şi-a deschis porţile pe 1 aprilie, ziua în care scriitorul a împlinit 94 de ani. Autorul romanului ''Insuportabila uşurătate a fiinţei'' a părăsit Cehoslovacia comunistă şi a emigrat în Franţa în 1975, informează Agerpres.

''Vor folosi în primul rând studenţilor şi cercetătorilor, dar şi tuturor celor care doresc să reflecteze asupra operei lui Kundera'', a explicat Tomas Kubicek, directorul centrului care adăposteşte acum colecţia.

Biblioteca conţine exemplarele de autor pe care Kundera le-a primit după ce s-a mutat la Paris.

''În prezent, este vorba despre o colecţie de circa 3.000 de cărţi. Reprezintă circa două treimi din opera lui Kundera publicată în lume, echivalentul a 4.000 de cărţi în 51 de limbi'', a precizat Kubicek.

Fost comunist, liber-cugetătorul Kundera a intrat treptat în conflict cu autorităţile cehoslovace şi a decis să plece în exil după înăbuşirea mişcării reformatoare ''Primăvara de la Praga'' de către trupe comandate de Uniunea Sovietică în 1968.

Vera Kunderova, soţia scriitorului, a precizat recent la postul de radio ceh că ideea de a deschide o bibliotecă i-a venit prin intermediul unui vis, în urmă cu cinci ani. Ideea i-a fost sugerată în vis de scriitorul american Philip Roth.

''Milan s-a născut la Brno, este un gest simbolic, revine la Brno'', a declarat ea.

El ''ar putea dispărea (într-o zi), dar va continua să trăiască la Brno. Oamenii vor veni în întâmpinarea sa. Casa în care s-a născut se află la zece minute de bibliotecă''.

Milan Kundera vorbeşte foarte rar cu presa.

''Bârfe''

După mai multe amânări cauzate de pandemie, anul trecut Kubicek a transferat cărţile din apartamentul lui Kundera la Brno.

''Era totul pregătit, Tomas Kubicek a ambalat pur şi simplu cărţile de pe etajerele lui Milan şi le-a transportat'', a precizat Kunderova.

Biblioteca conţine desene ale scriitorului, articole despre procesul de creaţie publicate în periodice, dar şi o ediţie din secolul al XVI-lea a unui eseu de Montaigne semnat de autor şi învelit în piele de viţel, pe care Kundera l-a primit drept premiu.

''Sunt atât de multe lucruri, dar nu le putem expune pe toate. A primit enorm de multe premii care fac de asemenea parte din bibliotecă. Am avea nevoie de o sală mare în acest scop'', a spus cu regret Kubicek.

Biblioteca va organiza conferinţe şi dezbateri cu experţi cu ajutorul unei echipe consultative din care fac parte scriitoarea franceză Yasmina Reza şi directorul Târgului de carte de la Frankfurt, Juergen Boos.

Vocile care îl critică pe Kundera spun că după ce scriitorul a emigrat în Franţa le-a întors spatele compatrioţilor şi disidenţilor.

În 2008, o revistă cehă îl acuza că a fost informator al securităţii în timpul regimului comunist, acuzaţie pe care scriitorul a respins-o spunând că sunt ''numai minciuni''.

Kundera, care şi-a recăpătat cetăţenia cehă abia în 2019, a refuzat traducerea în cehă a cărţilor pe care le-a scris în franceză.

Însă potrivit lui Kubicek, pretinsa ruptură a lui Kundera de ţara sa natală este doar ''un mare mit ceh''.

''Când francezii îl critică pe Kundera, vorbesc despre romanele lui, în timp ce aici, toate criticile se rezumă la bârfe'', a mai spus Kubicek.

''Aici nu se vorbeşte despre textele sau ideile lui. Să sperăm că biblioteca va schimba acest lucru''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.