Bilanțul atacului armat de la Strasbourg a crescut: trei morţi şi 13 răniţi

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 13-12-2018

Actualizat: 13-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Toronto Star

Atentatul comis marţi la Târgul de Crăciun de la Strasbourg a făcut trei morţi şi treisprezece răniţi, dintre care cinci grav, conform unui bilanţ revizuit în creştere după decesul unui rănit, a anunţat joi prefectura departamentului francez Bas-Rhin, conform AFP şi Reuters, relatează Agerpres.

"Bilanţul, în continuare provizoriu, a ajuns acum la trei persoane decedate, cinci rănite grav şi opt rănite uşor", a precizat prefectura într-un comunicat.

Unul din cei cinci răniţi grav în acest atac, al cărui autor este în continuare căutat, este în moarte cerebrală, a precizat joi Parchetul din Paris.

Marţi seară, cu puţin timp înainte de ora locală 20:00, un bărbat identificat drept Cherif Chekatt, un locuitor din Strasbourg în vârstă de 29 de ani, a intrat în centrul istoric al oraşului, în mijlocul Târgului de Crăciun, şi a deschis focul de mai multe ori asupra trecătorilor.

Având asupra sa un pistol şi un cuţit, el s-a angajat apoi într-un schimb de focuri cu forţele de ordine, care l-au rănit la braţ, însă a reuşit să fugă.

Peste 700 de poliţişti sunt în căutarea sa.

La Strasbourg a fost creată o 'celulă pentru sprijin psihologic' pentru răniţi şi apropiaţii victimelor.

Subiecte pe această temă mai puteți consulta aici:

Procurorul Parisului face DEZVĂLUIREA - Ce a spus autorul atacului de la Strasbourg

Cum arată teroristul de la Strasbourg: autoritățile au făcut public un portret al acestuia/FOTO

Detalii terifiante despre atacatorul din Franța. Autoritățile germane l-au expulzat din țară din cauza comportamentului său .

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri