Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bilanțul victimelor cutremurului din Pachistan crește alarmant: 32 de morți și 400 de răniți arată ultimul raport

Cel puţin 32 persoane au murit, iar alte aproximativ 400 au fost rănite în urma cutremurului de suprafaţă de 5,8 grade produs marţi în nord-estul Pakistanului, potrivit unui bilanț anunțat miercuri de autorităţi, relatează agenția Dpa, potrivit Mediafax.

În districtul Mirpur din regiunea pakistaneză Cașmir, zeci de persoane au decedat în urma rănilor suferite, astfel că bilanțul doar pentru această zonă a ajuns la 30 de morți, a declarat Sardar Gulfraz Khan, liderul forțelor locale de poliție.

Peste 450 de persoane din districtul Mirpur au fost spitalizate, a declarat Saeedur Rehman, un oficial din cadrul serviciilor de intervenție în caz de urgențe. Aproape 150 dintre persoanele rănite sunt în stare critică, astfel că există temeri că numărul deceselor ar putea crește, a adăugat oficialul.

Viorica Dăncilă a dat lovitura în SUA: Acord cu Guvernul american pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Operațiunile de căutare și salvare a persoanelor dispărute sunt îngreunate de ploaia torențială din regiune, a precizat Khan.

"Credem că unii oameni ar putea fi în continuare blocați, însă nu putem ajunge la ei deoarece drumurile sunt avariate și ca urmare a ploii puternice", a afirmat și Rehman.

Agenția de meteorologie din Islamabad a anunțat că ploile torențiale ar putea continua în următoarele patru zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.