DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bilanț de europarlamentar după un an în PE - Siegfried Mureșan spune că a obţinut peste 8 milioane euro despăgubiri pentru inundaţiile din România

epochtimes-romania
siegfried muresan

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a făcut, joi, un bilanţ la un an de când şi-a exercitat mandatul în Parlamentul European, potrivit unui comunicat de presă. Liberalul precizează că a obţinut 8,19 milioane de euro despăgubiri pentru inundaţiile din România. Printre realizările pe care le trece în revistă Mureşan se numără şi faptul că a fost ales raportor pe finanţarea Pactului Ecologic European de 1.000 de miliarde de euro., potrivit news.ro.

„Bilanţul activităţii sale după un nou an de mandat cuprinde un raport coordonat în calitate de raportor, 2 rapoarte în calitate de raportor pentru aviz, 2 propuneri de rezoluţie şi 26 luări de cuvânt în plen. Încă din prima lună a noului mandat, deputatul european a coordonat raportul Parlamentului European prin care România a obţinut 8,19 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru compensarea pagubelor produse de inundaţiile care au afectat nord-estul României în vara anului 2018. Raportul a fost votat în următoarea sesiune a plenului Parlamentului European, în luna septembrie”, se arată într-un comunicat de presă remis, joi, news.ro.

„Am solicitat alocarea acestor bani încă din prima şedinţă ordinară a Comisiei pentru bugete din noua legislatură fiindcă am vrut ca raportul meu să fie adoptat de urgenţă, iar banii să ajungă cât mai repede în ţară. Acest lucru s-a şi întâmplat, raportul fiind adoptat în următoarea sesiune a plenului Parlamentului European, în luna septembrie”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureşan.

Potrivit sursei citate, Mureşan a fost ales în ianuarie 2020 raportor al Parlamentului European privind finanţarea Pactului Ecologic European în valoare de 1.000 de miliarde de euro. În calitate de raportor, acesta coordonează poziţionarea strategică a Parlamentului European privind Pactul Ecologic European.

Citește și: Microfoanele și camerele anchetatorilor ar fi fost descoperite de pretinșii delapidatori de pe Otopeni - S-a intervenit de urgență pentru extragerea lor

„Succesul viitorului Pact Ecologic European va depinde de finanţarea lui. Raportul la care lucrez acum are o importanţă deosebită fiindcă reprezintă poziţionarea strategică a Parlamentului European privind Pactul Ecologic European şi va da tonul pentru toate proiectele concrete în acest domeniu. Direcţia în care vreau să mergem este ca planul de investiţii al pactului să ducă la creştere economică în România şi în celelalte ţări europene, în paralel cu reducerea poluării şi combaterea schimbărilor climatice”, a explicat Siegfried Mureşan, după numirea sa ca raportor, conform documentului de presă.

Sursa menţionată mai arată că Siegfried Mureşan a obţinut votul plenului PE pe propunerea de înfiinţare a unui Fond de Solidaritate împotriva Coronavirus, în valoare de 50 de miliarde de euro, pentru investiţii în sistemul medical din Europa. În luna aprilie 2020, Parlamentul European a votat o rezoluţie despre măsurile Uniunii Europene privind combaterea pandemiei de COVID-19 şi a efectelor sale, rezoluţie care a cuprins şi amendamentul deputatului european Siegfried Mureşan privind crearea acestui fond în viitorul Buget Multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027. Odată cu acest vot, fondul propus de Mureşan a devenit poziţia oficială a PE în negocierile cu Comisia Europeană şi Consiliul UE privind noul Buget Multianual al UE.

„Consider că trebuie să facem mai multe lucruri pe termen lung pentru a fi mai bine pregătiţi în faţa unei crize de tipul COVID-19. Vreau ca sistemul medical din Europa să fie mai bine pregătit pe viitor, să avem spitale mai bine dotate. De aceea, am propus crearea unui Fond European de Solidaritate împotriva Coronavirus de 50 de miliarde de euro în viitorul Buget Multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027 pentru investiţii în sistemul medical din Europa”, a afirmat Siegfried Mureşan după votul din plen.

Liberalul a mai obţinut, în noul mandat, o alocare de 25 de milioane de euro din Bugetul Uniunii Europene din 2020 pentru Programul „DiscoverEU” prin care tinerii europeni de 18 ani pot călători gratuit cu trenul în Europa.

În noua legislatură a Parlamentului European, Siegfried Mureşan a fost votat vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, responsabil de activitatea Grupului în domeniile buget, dezvoltare regională, agricultură şi control bugetar. Tot în PE, a fost ales preşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Moldova.

De asemenea, eurodeputatul român a fost votat vicepreşedinte al Partidului Popular European (PPE) la Congresul Statutar al partidului care a avut loc în noiembrie 2019 la Zagreb, în Croaţia, arată comunicatul de presă.

Siegfried Mureşan a mai obţinut, în primul an al noului mandat următoarele lucruri:

„– o alocare de 4 milioane de euro pentru Stratcom+ pentru combaterea propagandei ruse, în negocierile pentru Bugetul UE 2020;

– a negociat în numele Grupului PPE din Parlamentul European o rezoluţie prin care Parlamentul a solicitat ca Planul de Redresare după criza COVID-19 să se bazeze pe un fond de redresare cuprinzător;

– a solicitat ca toate fondurile disponibile în Bugetul UE 2020 să fie mobilizate pentru a combate mai eficient pandemia de COVID-19, solicitare la care Comisia Europeană a răspuns pozitiv prin alocarea a 3 miliarde de euro din fondurile disponibile;

– a solicitat în luna martie, într-o scrisoare oficială transmisă preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suspendarea taxelor vamale la importul din afara Uniunii Europene a echipamentelor medicale şi de protecţie necesare pentru combaterea pandemiei de COVID-19. La două săptămâni de la transmiterea scrisorii, Comisia Europeană a adoptat această măsură, anunţând suspendarea taxelor vamale şi a TVA la importurile de dispozitive medicale şi de echipamente de protecţie din afara Uniunii Europene;

– a obţinut săptămâna trecută votul colegilor din Comisia pentru bugete pe raportul prin care a solicitat creşterea alocării pentru Fondul European al Tranziţiei Juste de la 10 miliarde de euro (cât a propus Comisia Europeană), la 25 de miliarde de euro, şi eliminarea obligativităţii de a corela Fondul Tranziţiei Juste cu fondurile din Politica de Coeziune. Impactul acestei creşteri pentru România va fi unul major. Dacă, din propunerea Comisiei de 10 miliarde de euro, României i-ar reveni aproximativ 1,1 miliarde de euro, după creşterea propusă în raportul lui Siegfried Mureşan, României îi vor reveni aproape 3 miliarde de euro. Votul final al Parlamentului European privind Fondul Tranziţiei Juste se va da pe 6 iulie în Comisia pentru dezvoltare regională, vot care va ţine cont de raportul lui Siegfried Mureşan adoptat în Comisia pentru bugete”, conform sursei amintite.

Europarlamentarul PNL a adăugat că şi pe viitor va încerca să obţină cât mai multe fonduri europene pentru România şi pentru dezvoltarea ţării noastre la nivelul UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.