Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Birchall a condus prima reuniune a Comitetului de coordonare a Sistemului naţional

MAE

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a condus, vineri, prima reuniune a Comitetului de coordonare a Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene, în noul format al acestuia, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis Agerpres. În cadrul reuniunii au fost discutate trei aspecte principale. În primul rând, a fost prezentată nouă structură şi modul de funcţionare ale Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene, conform modificărilor normative recente.

Au fost trecute în revistă acţiunile necesare pe termen scurt şi mediu pentru pregătirea exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în semestrul I 2019. Au fost, de asemenea, discutate priorităţile României în raport cu agenda europeană în perioada imediat următoare, cu accent pe pregătirea participării României la reuniunile ministeriale ale Consiliului Uniunii Europene din cursul acestei luni, arată sursa citată. "O bună coordonare în elaborarea mandatelor României în plan european, precum şi pregătirea eficientă a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, reprezintă demersuri esenţiale pentru îndeplinirea acelor obiective pe care le aşteaptă fiecare român", a declarat ministrul Ana Birchall, potrivit comunicatului.

Comitetul de coordonare a Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene, care funcţionează în actuala sa formă în baza HG nr.34/ 2017 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene, îşi desfăşoară activitatea sub conducerea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, şi sub îndrumarea prim-ministrului Sorin Grindeanu.

Principalul obiectiv al acestuia este asigurarea participării eficiente a României la procesul decizional din cadrul instituţiilor Uniunii Europene. Comitetul se reuneşte săptămânal, asigurând o reprezentare a tuturor ministerelor şi a altor organe de specialitate, la nivel de secretar de stat cu atribuţii în domeniul afacerilor europene, precizează MAE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.