Exercitarea preşedinţiei Consiliului UE reprezintă o provocare pe care România trebuie să o transforme într-o oportunitate, valorificată la toate nivelurile societăţii, a declarat miercuri ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, la reuniunea Consiliului interministerial pentru pregătirea şi exercitarea preşedinţiei ţării noastre la Consiliul Uniunii Europene, potrivit unui comunicat MAE, transmis Agerpres.
"România are viziunea politică şi capacitatea administrativă necesare pentru a duce la bun sfârşit această responsabilitate importantă, astfel încât preşedinţia română a Consiliului UE să fie continuarea poveştii noastre de succes începută în urmă cu 10 ani în familia europeană. (...) Mulţumesc colegelor şi colegilor care în această perioadă ne-au ajutat şi sprijinit cu propuneri, idei şi sfaturi", a declarat Birchall.
Consiliul interministerial s-a reunit miercuri, la reuniune fiind prezenţi vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, secretarul de stat în MAE George Ciamba, precum şi secretari de stat desemnaţi de celelalte ministere care fac parte din componenţa Consiliului.
"Liniile de acţiune adoptate în cadrul reuniunii vizează desfăşurarea la Bucureşti a reuniunilor informale la nivel politic care vor fi organizate în primul semestru la anului 2019, modalitatea de elaborare şi execuţie a bugetului multianual dedicat acestui proiect, măsurile necesare în domeniul resurselor umane, inclusiv crearea unui corp de consilieri pentru preşedinţia Consiliului UE şi, respectiv, măsuri în domeniul activităţii de protocol, necesare asigurării cadrului optim de desfăşurare al unui mandat de o asemenea anvergură", precizează comunicatul MAE.
Comentează