Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a transmis participanţilor la conferinţa "Reţeaua campionilor în domeniul integrităţii" că instituţia pe care o reprezintă rămâne alături de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) în eforturile comune de a construi o administraţie transparentă.
Mesajul ministrului Justiţiei a fost citit de consilierul său, Bianca Dumbravă. Birchall salută inţiativa MDRAP de a promova bunele practici anticorupţie din administraţia publică locală.
"Ne-am obişnuit să consideram acest segment majoritar al administraţiei publice drept o sursă de vulnerabilităţi în materie de integritate în funcţia publică şi tindem să uităm că poate să fie în acelaşi timp şi un izvor de iniţiativă, de creativitate şi de exemplu demn de urmat în priveşte promovarea transparenţei administrative şi a instrumentelor de integritate", a transmis Birchall, conform agerpres.ro.
Ea a menţionat că Ministerul Justiţiei şi MDRAP au desfăşurat împreună zeci de misiuni în unităţile administrativ-teritoriale pentru a evalua modul în care legislaţia de integritate se aplică la nivel local.
"Am beneficiat în acest demers de faptul că MDRAP se numără printre puţinele instituţii publice centrale care au înfiinţat o structură proprie de integritate - Direcţia integritate, bună guvernare şi politici publice (...) Anul acesta ne-am angajat împreună cu MDRAP să desfăşurăm 80 de astfel de misiuni în municipiile reşedinţă de judeţ din toată ţara, iar jumătate dintre aceste misiuni deja au avut loc. Au constituit un bun prilej de a identifica iniţiative locale lăudabile, de a promova transparenţa în relaţia cu cetăţenii şi încrederea acestora ca beneficiari ai serviciului public (...) Ministerul Justiţiei rămâne alături de Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice în eforturile comune de a construi o administraţie transparentă, apropiată de cetăţean şi (...) integră", a adăugat Birchall.
Câştigătorii competiţiei "Reţeaua campionilor în domeniul integrităţii", lansată de MDRAP, vor fi premiaţi joi. În acest concurs s-au înscris aproape 30 de primării şi consilii judeţene din ţară.
Şefa Direcţiei Integritate, Bună Guvernare şi Politici Publice din cadrul MDRAP, Andreea Grigore, a precizat că juriul competiţiei e format din reprezentanţi ai MDRAP, MJ, ai Secretariatului General al Guvernului (SGG) şi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP).
Ea a menţionat că premiile constau într-un curs şi o conferinţă la Barcelona în domeniul integrităţii. Grigore a spus că vor fi unsprezece câştigători, dintre care zece desemnaţi de juriu, iar unul votat de participanţii la conferinţa "Reţeaua campionilor în domeniul integrităţii".
Preşedintele ANFP, Vasile-Felix Cozma, crede că partea de integritate reprezintă unul dintre aspectele care ar trebui să guverneze cariera funcţionarilor publici.
"Toţi ne dorim (...) un corp al funcţionarilor publici bine dezvoltat, bine închegat. (...) Ne dorim instituţii mai puternice şi funcţionari publici puternici, în măsura în care aceştia, pe de o parte, sunt şi protejaţi de ceea ce poate să intervină din exterior ca şi impact în munca lor sau din interior în cadrul instituţiei", a afirmat Cozma.
Secretarul de stat în cadrul SGG Oana-Elena Pintilei a spus că domeniul integrităţii e strâns legat de responsabilitate.
"Alături de transparenţă şi participare, responsabilitatea e unul dintre criteriile care pot să sporească democraţia participativă într-o societate care pune în centrul ei cetăţeanul. O societate cu valori democratice profunde pune în funcţiune instrumente solide de reprezentare a intereselor cetăţenilor", a adăugat Pintilei.
Birchall: Ministerul Justiţiei rămâne alături de MDRAP în eforturile de a construi o administraţie transparentă
Explorează subiectul
Articole Similare

1.793
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
1.793

1.669
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.669

5.513
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
5.513

2.470
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
2.470

2.898
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
2.898

2.018
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
2.018

43
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
43

1.056
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.056

799
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
799

1.568
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.568

2.522
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.522

86
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
86

98
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
98
















Comentează