Mai multe bănci din Biserica cu lanţuri, aflată în centrul municipiului Satu Mare, au fost distruse într-un incendiu produs sâmbătă dimineaţa, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Someş, anunţă AGERPRES.
Potrivit surse citate, biserica era în curs de reamenajare, iar cablul unui prelungitor aflat sub tensiune pentru alimentarea unui utilaj s-a supraîncălzit şi a condus la aprinderea unui cauciuc al utilajului. Flăcările s-au propagat la câteva bănci din interiorul bisericii.
ISU Someş precizează că au ars trei bănci şi s-au degradat 20. Nu au fost înregistrate victime.
Biserica cu lanţuri din Satu Mare a fost sub flăcări - Ce pierderi s-au înregistrat
Explorează subiectul
Articole Similare

491
VIDEO Un trend pe TikTok face înconjurul lumii: secretul neașteptat pentru piele catifelată. Ce spun specialiștii
491

820
Fenomenul scăpat de sub control: peste 13.000 de mame adolescente într-un singur an
820

719
Analiza ministrului Apărării: Iranul evită statele NATO. „Turcia a fost chirurgical ocolită”
719

1.372
Curățenie în curtea MAI! Polițiștii care au trecut linia "linia roșie", trimiși în fața judecătorilor, după operațiunile DGA
1.372

1.964
Ciutacu a "explodat" când a văzut situația românilor blocați în Orientul Mijlociu: Atavuri dure la premierul Bolojan și ministra Oana Țoiu
1.964

1.502
Credite bancare obținute cu acte false și date nereale înregistrate la ANAF: Patru persoane arestate, alte 11 sub control judiciar
1.502

45
ANRE vrea să eticheteze pe culori furnizorii de energie pe baza reclamațiilor primite
45

1.593
Guvernul deschide „cutia neagră” a birocrației: românii pot reclama online abuzurile cu hârtii și drumurile inutile între instituții
1.593

42
Fugar prins după ce ar fi sustras bani dintr-o mănăstire
42

90
Alertă ecologică: Pești morți descoperiți în aval de barajul din Piatra Neamț
90

245
Accident pe DN1: Un mort și doi răniți, după ce două autoturisme s-au ciocnit cu un autotrren
245

53
Doi cetățeni bulgari, reținuți de DIICOT după ce au clonat carduri pentru alimentarea camioanelor în stații de carburant
53

64
Tânără anchetată după ce și-ar fi amenințat copiii cu bătaia, potrivit unui clip postat în online
64
















Comentează