DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Blejnar şi Ţicău, audiaţi la DNA

blejnar

Sorin Blejnar, fostul preşedinte ANAF, şi Adriana Ţicău, fost ministru al Comunicaţiilor şi fost europarlamentar, sunt audiaţi la această oră la sediul central al DNA. Adriana Ţicău este audiată în Dosarul Microsoft, iar Sorin Blejnar este martor în dosarul dispariţiei lui Codruţ Marta, conform unor surse citate de RTV.

Marţi, 21 octombrie, la DNA a fost audiat şi Daniel Funeriu, fostul ministru al Educaţiei, în Dosarul Microsoft.

Adriana Ţicău, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004, este urmărită penal pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; de asemenea, ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Alexandru Marghiloman General Averescu

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.