Informaţii difuzate luni de compania Cloudflare arată că traficul de internet în Iran a rămas la aproximativ 30% faţă de nivelurile obişnuite, comparativ cu perioada dinainte de începerea blocadei asupra internetului, cu peste două săptămâni în urmă, transmite DPA.
Tot mai mulţi oameni în Iran reuşesc să se reconecteze folosind reţele private virtuale (VPNs), care sunt ''tuneluri'' digitale alternative la internet, scrie Agerpres.
Unele aplicaţii şi website-uri au fost deblocate, după cum au relatat localnici din marile oraşe iraniene.
Organizaţia Netblocks, ce documentează blocadele asupra internetului, a scris luni pe X că pana continuă de 18 zile şi ''ascunde amploarea reprimării mortale contra civililor''.
Forţele de securitate iraniene au impus blocada asupra internetului în seara zilei de 8 ianuarie, când mulţimi mari de oameni au protestat împotriva crizei economice şi a sistemului islamic de guvernare a ţării. Autorităţile au răspuns cu o reprimare brutală a protestelor în următoarele două nopţi.
Potrivit revistei Time, care citează două oficialităţi din Ministerul Sănătăţii iranian, numărul deceselor s-ar putea situa în jur de 30.000.
Agenţia de presă a activiştilor pentru drepturile omului în Iran (HRANA) a anunţat duminică un bilanţ de aproape 6.000 de morţi.
O analiză a Critical Threats Project (CTP) indică faptul că interdicţia asupra internetului a provocat o dezbatere aprinsă în interiorul conducerii ţării.
Preşedintele Camerei iraniene de comerţ şi industrie, Gholamhossein Shafei, a avertizat recent cu privire la consecinţele imprevizibile asupra economiei naţionale.
Într-un comentariu pentru portalul Asre-Eghtesad, Shafei a spus că peste 400.000 de companii riscă să se închidă din cauza blocadei asupra internetului.





























Comentează