Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Blocaj în Parlament: juriștii PSD și PNL nu au ajuns la un acord pe condițiile carantinei

juridica comisie comisii

Comisia Juridică a Camerei Deputaților nu a ajuns, miercuri seară, la o concluzie pe marginea proiectului guvernamental privind carantinarea bolnavilor.

Unul din punctele unde PSD și PNL nu s-au înțeles se referă la situația bolnavilor COVID-19 care nu respectă măsura carantinei la domiciliu. Guvernul și liberalii vor ca în acest caz, cei cprinși că nu respectă carantina la domiciliu să fie duși obligatoriu în centre de carantinare construite de stat și să fie obligați să suporte costurile financiare ale cazării forțate în locațiile statului.

PSD a susținut în comisie eliminarea acestei prevederi. Social-democrații vor carantina în spaţii special desemnate de către autorităţi să se realizeze într-o singură situație: atunci când persoanele pentru care se instituie măsura de carantina declară că nu îşi pot asigura condiţiile de separare fizică la domiciliu sau locaţia declarată.

Nicușor Halici (PSD) a spus că există alte forme de sancționare a celor care nu respectă carantina. Liberalii Cristina Trăilă și Ioan Cupșa au insistat că o amendă sau dosar penal nu vine să ajute scopul, anume limitarea infecțiilor.

Dezbaterile se vor relua joi dimineață, iar la prânz este programat în Camera Deputaților votul final pe legea carantinării. Proiectul va merge apoi la Senat, în calitate de cameră decizională.

Premierul Ludovic Orban și președintele Klaus Iohannis au declarat că este nevoie de adoptarea în regim de urgență a proiectului de lege.

Legea reglementează unele măsuri necesare în domeniul sănătăţii publice cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologie şi biologic pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul naţional.

Citește și: Nelu Tătaru, după RECORDUL de cazuri noi în România: Vom propune carantinarea anumitor zone! .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.