DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Blue Air cere AJUTORUL statului: Vrea o finanţare de 300 milioane lei care să îi acopere pierderile

tripsta.co.uk
blue air

Transportatorul aerian Blue Air solicită guvernului să permită continuitatea activităţii Blue Air prin aprobarea în timp util a actului normativ privind garantarea de către stat a unui împrumut bancar de 300 milioane lei care să acopere pierderile companiei cauzate de pandemia de COVID-19.

„Garantarea de către stat reprezintă o condiţie esenţială pentru acoperirea, printr-un împrumut bancar, a pierderilor generate de situaţia de forţă majoră creată de pandemia de COVID-19 şi pentru succesul planului de redresare al Blue Air în condiţii de concordat preventiv.”, transmite Oana Petrescu, CEO Blue Air.

Citește și: Cozmin Gușă: Iohannis este destabilizat! N-ar mai avea discernământul și capacitatea necesare pentru a-și exercita funcția de președinte

În situaţia actuală, pe fondul limitărilor legate de starea de urgenţă instituită de către autorităţi, Blue Air a fost nevoită să suspende zborurile regulate în perioada 20 martie – 30 iulie 2020 şi să-şi reducă semnificativ nivelul de operare pentru întregul an 2020.

„Confruntată cu această situaţie de forţă majoră, pentru a putea acoperi pierderile create şi a putea continuă activitatea, în dată de 13 martie 2020 Blue Air a solicitat formal sprijin statului român. Şase săptămâni mai târziu, după finalizarea tuturor procedurilor interministeriale şi pre-notificarea Comisiei Europene, Guvernul a aprobat, prin Memorandumul adoptat în şedinţa din 23 aprilie 2020, acordarea unui împrumut de 300 milioane lei către Blue Air în scopul acoperirii pierderilor directe generate de situaţia de forţă majoră generată de pandemia de Covid-19”, explică reprezentanţii Blue Air.

În cadrul acestui proces, compania a demonstrat faptul că are capacitatea să reia activitatea în condiţii profitabile şi să ramburseze acest împrumut în maxim 6 ani, conform Cadrului Temporar stabilit de Comisie în acest scop.

În plus, pentru a evita închiderea activităţii în perioada de stare de urgenţă, în data de 29 aprilie 2020, Comitetul Interministerial pentru Finanţări, Garanţii şi Asigurări de stat a aprobat acordarea de către Eximbank a unui credit-punte de 30 milioane lei pentru Blue Air pentru plata certificatelor de carbon necesare îndeplinirii obligaţiei de conformare care derivă din condiţionalităţile europene, cu sursă de rambursare din creditul acordat de stat.

"Pentru a putea asigura reluarea în bune condiţii a zborurilor regulate începând de la 1 iulie, în dată de de 29 iunie Blue Air a depus la Tribunalul Municipiului Bucureşti cererea de deschidere a procedurii de concordat preventiv - cerere admisă de judecător în dată de 6 iulie 2020. Acest demers asigura protejarea companiei şi onorarea tuturor obligaţiilor asumate către pasagerii, angajaţii şi partenerii săi, şi da acestora şi statului român un confort suplimentar privind capacitatea Blue Air de a îşi continuă activitatea în conditiii profitabile. Potrivit termenelor legale, Blue Air are obligaţia să depună Oferta de Concordat în termen de maxim 30 de zile", adaugă oficialii Blue Air.

Citește și: Reduceri de 20%! Wizz Air oferă discount la toate zborurile către aceste țări

Compania menţionează că între timp, discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor şi industriei aviatice din România au avansat, reconfirmându-se angajamentul statului român de a sprijini Blue Air – prin garantarea de către stat a unui împrumut bancar de 300 milioane lei, rambursabil în 6 ani, destinat exclusiv acoperirii pierderilor generate de deciziile autorităţilor române şi europene de limitare a liberei circulaţii şi transaportului aerian, potrivit prevederilor Cadrului Temporar.

“Precizăm faptul că prin această soluţie impactul asupra bugetului României este strict pozitiv, întrucât finanţarea va fi asigurată de către sistemul bancar iar statul român nu este nevoit să aleagă între a împrumută Blue Air şi a majora alocaţii sau pensii, aşa cum s-a vehiculat. Dimpotrivă, prin această măsură statul român se asigură că Blue Air va continua să opereze şi să conecteze regiunile româneşti, între ele şi cu Europa, să susţină aviaţia românească, să transporte cei peste 4 milioane de antreprenori şi cetăţeni români care lucrează în străînătate - iar taxele aferente, care în anul 2020 sunt deja de 58 milioane lei, şi care vor continuă să crească odată cu ieşirea din criză, vor continuă să fie plătite în România”, concluzionează oficialii Blue Air.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.