Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Blue Origin se pregăteşte să revină în spaţiu, la peste un an de la un accident

AP Photo
blue origin william shatner spatiu

Blue Origin se pregăteşte să revină în spaţiu, la peste un an de la un accident

Compania spaţială americană Blue Origin urmează să relanseze luni racheta New Shepard pentru prima dată după un accident survenit în urmă cu mai bine de un an, marcând astfel marea revenire în spaţiu a companiei fondate de miliardarul Jeff Bezos, transmite AFP, conform Agerpres.

Fereastra de lansare pentru decolarea rachetei din vestul statului Texas se deschide la ora locală 8:30 (14:30 GMT), a declarat Blue Origin, care va transmite zborul în direct pe site-ul său.

În timpul misiunii, numită NS-24, care nu va avea la bord un echipaj uman, vor fi efectuate experimente ştiinţifice, dintre care mai mult de jumătate sunt dezvoltate cu sprijinul agenţiei spaţiale americane NASA.

Accidentul, survenit în septembrie 2022, la puţin peste un minut de la decolare, a vizat zona motoarelor lansatorului New Shepard, care a fost înconjurată de flăcări, fiind declanşat sistemul de desprindere a capsulei care a aterizat intactă, cu ajutorul paraşutelor din dotare. Toate resturile au căzut în zona de siguranţă desemnată.

După incident a fost deschisă o anchetă, supervizată de Autoritatea americană pentru aviaţie civilă (FAA), care a concluzionat în septembrie că accidentul a fost cauzat de "o temperatură operaţională a motorului mai mare decât cea prevăzută".

FAA a solicitat companiei spaţiale să efectueze unele modificări înainte ca zborurile să poată fi reluate. Aceste "acţiuni corective" au inclus în special modificarea designului anumitor componente ale motorului.

Autoritatea de reglementare a confirmat duminică pentru AFP că a aprobat licenţa de zbor modificată depusă de Blue Origin.

Racheta suborbitală New Shepard a Blue Origin este utilizată în special pentru zboruri destinate turismului spaţial, lansate din statul american Texas, însă la momentul accidentului din septembrie 2022, ea transporta doar experimente de cercetare.

Racheta a transportat deja 31 de persoane pentru călătorii de câteva minute la marginea spaţiului, printre aceşti "turişti spaţiali" numărându-se şi fondatorul companiei, Jeff Bezos.

Racheta este formată dintr-o singură treaptă şi în vârful ei se află capsula care transportă încărcătura.

Blue Origin concurează pe nişa zborurilor scurte de turism spaţial cu Virgin Galactic, companie fondată de miliardarul britanic Richard Branson.

Blue Origin are însă în dezvoltare şi un lansator greu, numit New Glenn, al cărui zbor inaugural este prevăzut în 2024. Cu o înălţime de 98 de metri, racheta New Glenn va putea transporta până la 45 de tone pe orbita joasă a Pământului - o scară complet diferită de cea a zborurilor suborbitale ale New Shepard.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.