Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Isărescu apelează la astrologie așa cum românii au apelat la slujbe pentru a aduce ploaia

Inquam Photos / George Calin
Mugur Isărescu

Formidabil! Mai marii Băncii Naționale a României, în frunte cu însuși guvernatorul Mugur Isărescu, au găsit soluția. O soluție miraculoasă. Pentru a face față uriașelor provocări din zona financiară, care anunță un cutremur de mari proporții. Au adus omul potrivit, la locul potrivit. Faimosul astrolog Minerva a fost instalat expert la departamentul de mentenanță al BNR. Ceea ce înseamnă că, de acum încolo, lucrurile vor merge unse.

Banca Națională a României se confruntă cu o situație cu totul și cu totul neobișnuită. Pentru care marii finanțiști ai țării, care au format la sediul BNR o redutabilă echipă, nu au fost în niciun caz pregătiți. ROBOR-ul a scăpat într-un asemenea hal de sub control, încât guvernatorul Mugur Isărescu, care le-a protejat atât de mult, încât la un moment dat a intrat chiar într-un război cu Parlamentul, a ajuns, iată, să le urecheze. Pe bănci. Care, de îndată, au scăzut indicele cu câteva fracțiuni nesemnificative. Pentru o zi, două. Inflația a scăpat și ea de sub control. Suntem anunțați că a ajuns undeva la 17%. Acesta este însă doar, în cel mai bun caz, o medie. Pentru că cea mai mare pondere a cheltuielilor efectuate de români vizează hrana, medicamentele și energia. Ori, la aceste capitole, inflația se duce undeva spre 40-45%. În vremuri grele pentru românii care au credite, persoane fizice și persoane juridice, amenințate deopotrivă cu falimentul, băncile se îmbogățesc din dobânzile care cresc la rândul lor, scăpate de sub control. Ce e de făcut în aceste condiții?

Guvernatorul Mugur Isărescu a găsit soluția. Recurge la serviciile unui faimos astrolog. După modelul comunităților de români, care au apelat la preoți, la slujbele acestora, pentru a aduce ploaia. Asta în condițiile în care autoritățile statului au uitat cu desăvârșire că, în plan mondial, inventatorul ploii artificiale este o româncă, Ștefania Mărăcineanu. Care a experimentat fenomenul pentru prima dată în 1931, în Bărăgan.

Soluția guvernatorului este ingenioasă. Și aduce, la locul potrivit, omul potrivit. Astrologul Minerva, care acum regretă că obligațiile asumate față de BNR nu îi mai permit să iasă pe sticlă, se numește în civilie Gabriela Dima. Are 64 de ani, a absolvit Dreptul, Actoria și Psihologia și citește mecanismele complicate ale astrelor de la vârsta de 14 ani.

Prin Minerva, redutabila echipă de specialiști de primă mărime de la BNR devine încă și mai puternică. Sper din tot sufletul că, după ce va reuși să oprească tăvălugul crizei financiare care vine peste noi, Minerva se va transfera la Guvern, pentru a aduce ploaia. Sau, după caz, pentru a opri puhoaiele de apă, atunci când se vor declanșa inundațiile.

un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.