Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BNR: Creditul neguveramental a crescut în decembrie cu 0,7%

Agerpres
BNR

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna decembrie 2021 cu 0,7% faţă de noiembrie 2021 (-0,01% în termeni reali), până la nivelul de 324,227 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României transmise miercuri AGERPRES.

Creditul în lei, cu o pondere de 72,4% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,3%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 27,6% în totalul creditului neguvernamental, a scăzut cu 1% (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 14,8% (6,1% în termeni reali), pe seama avansului cu 19,6% al componentei în lei (10,6% în termeni reali) şi a majorării cu 3,9% a componentei în valută exprimată în lei (2,2% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental s-a majorat în luna decembrie 2021 cu 9% faţă de luna noiembrie 2021, până la 172,628 milioane lei. În raport cu decembrie 2020, acesta a crescut cu 18,6% (9,6% în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii decembrie 2021 un sold de 564,423 miliarde de lei. Aceasta a crescut cu 3,1% (2,4% în termeni reali) faţă de luna noiembrie 2021, iar în raport cu decembrie 2020 s-a majorat cu 15,8% (7% în termeni reali).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.